vineri, 31 iulie 2009

«Bursucul» îşi face bagajele pentru Serie A
Petrescu e gata să renunţe în iarnă la Unirea Urziceni
Scandalul declanşat de arbitrajul ostil din Supercupa României, pierdută de Unirea Urziceni după loviturile de departajare în faţa echipei CFR Cluj, scor 3-4, are şi o latură mai puţin cunoscută fanilor ialomiţeni. Potrivit informaţiilor noastre, prestaţia centralului Georgian Ionescu l-a scandalizat atît de mult pe «Bursuc» încît acesta a luat hotărîrea să plece din fotbalul românesc imediat după ce jocurile din Liga Campionilor se vor fi terminat pentru campioana României. Iar asta se va întîmpla, cel mai probabil, la jumătatea lunii decembrie.
Antrenorul Dan Petrescu a declarat că arbitrii ar fi singurii vinovaţi de insuccesul echipei Unirea Urziceni în meciul din Supercupă, ameninţînd totodată că va pleca din fotbalul românesc în cazul în care formaţia ialomiţeană va mai fi arbitrată într-o manieră similară. «Nu o să mă mai vedeţi mult în ţară cu asemenea arbitri. Am luat campionatul pentru că am avut arbitri străini. Dacă şi la Supercupă aveam străini, luam şi trofeul şi încă o dată şi campionatul» a exclamat «Bursucul». Chiar dacă declaraţia în cauză poate fi pusă pe seama faptului că tehnicianul campioanei era sub impulsul finalului de meci cu clujenii, afirmaţia lui Dan Petrescu a fost întărită de agentul de jucători Ioan Becali, un prieten foarte apropiat al antrenorului ialomiţean. Acesta a precizat, în cadrul unei emisiuni de televiziune, că a început deja discuţiile cu mai multe echipe din prima ligă italiană pentru mutarea din iarnă a lui Dan Petrescu în «Cizmă». «Garantez eu că Dan Petrescu nu va mai antrena în România de anul viitor. Există deja un interes pentru el, dar nu poate fi vorba de orice echipă, trebuie să îi găsim ceva rezonabil» a explicat Becali.
În realitate, «fumigenele» lansate de impresarul Becali ar avea un substrat în relaţia tensionată pe care acesta o are în prezent cu patronul Unirii Urziceni, Dumitru Bucşaru. În trecut, cei doi au fost foarte apropiaţi, agentul FIFA îndrumînd sute de jucători către gruparea ialomiţeană încă de pe vremea în care «leii» din Bărăgan activau în liga secundă. De asemenea, antrenorul Dan Petrescu ar fi şi el nemulţumit de faptul că patronul Bucşaru a devenit foarte zgîrcit în ultimele luni, banii alocaţi pentru transferurile de jucători fiind consideraţi a fi nesemnificativi pentru o formaţie de Liga Campionilor. Ca o dovadă, «Bursucul» şi-a anunţat jucătorii înaintea Supercupei că îi va premia din propriul buzunar în cazul cîştigării trofeului, în timp ce patronul Bucşaru s-a prevelat de faptul că Regulamentul de Ordine Interioară al clubului ialomiţean nu ar prevede astfel de bonusuri. Mai mult, tot Dan Petrescu a fost cel care a reuşit să-i strîngă în jurul lui pe jucători, în ultimele 6 luni ale campionatului trecut, chiar dacă ei nu erau plătiţi de mai bine de jumătate de an: iar rezultatul a fost cîştigarea titlului de campioană de Unirea Urziceni.
Potrivit unor surse apropiate antrenorului Petrescu, «Bursucul» va pleca de la echipă în această iarnă, singura modalitate prin care acesta ar putea fi convins să rămînă fiind nişte rezultate excepţionale în grupele Ligii Campionilor. «Dacă se va clasa în Champions League pe locul al 3-lea în grupă, şi automat se va califica în primăvara europeană în Europa League, atunci Petrescu va rămîne. Dacă va fi pe ultimul loc în Ligă, atunci cu siguranţă va pleca» a dezvăluit unul dintre apropiaţii «Bursucului». Petrescu a semnat cu Unirea la jumătatea lunii septembrie 2006, şi de atunci a reuşit să ajungă în finala Cupei României, pierdută acum un an în faţa CFR-ului şi să cîştige titlul de campion al României.

Petrescu, suspendat două etape
Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal l-a suspendat, miercuri, pe antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, pentru eliminarea de la pauza meciului din Supercupa României, pierdut de ialomiţeni la loviturile de departajare. «Bursucul» a protestat vehement la adresa centralului partidei, Georgian Ionescu, care nu i-a eliminat pe ardelenii Cadu, Culio şi Deac, şi va conduce formaţia ialomiţeană din tribună în următoarele două etape. De asemenea, tehnicianul a fost amendat cu suma de 6800 de lei, drept penalitate sportivă, pentru proteste şi injurii aduse arbitrilor. Unirea va juca sîmbătă, 1 august, în prima etapă a Ligii I, la Cluj, iar în runda următoare va primi pe teren propriu pe Rapid, într-un joc din cadrul rundei a doua a campionatului.
MM îl susţine pe «Bursuc»
Managerul general al ialomiţenilor, Mihai Stoica, este de părere că decizia de suspendare a antrenorului Dan Petrescu este una regulamentară, dar a menţionat că i se pare bizar că prestaţia brigăzii de arbitri nu a fost analizată încă. «Nu am nicio îndoială că decizia este una regulamentară. Nu este însă normal să se judece efectul înaintea cauzei pentru că Dan Petrescu a protestat deoarece arbitrul Ionescu a greşit. Culio şi Cadu, care trebuiau eliminaţi, nu au fost încă judecaţi, la fel ca şi arbitrul partidei. Mă întreb, nu este ceva în neregulă?» a «tunat» şeful Unirii. Acesta a adăugat că zvonurile privind o eventuală măsură de protest vizînd neprezentarea în prima etapă de la Cluj sînt false. «Este exclus să nu ne prezentăm la meciul cu CFR» a conchis MM.
Brandan este incert pentru prima etapă
Argentinianul Pablo Brandan este incert pentru meciul din prima etapă a campionatului, contra formaţiei CFR Cluj, care se va disputa sîmbătă, 1 august, de la orele 20,30, în direct pe canalul Digi Sport. Mijlocaşul Unirii Urziceni a fost lovit cu cotul în plină figură de fundaşul ardelenilor, Cadu, în debutul meciului din Supercupa României, care a opus aceleaşi echipe în urmă cu aproape o săptămînă. «Pablo a ieşit din antrenament şi nu a mai putut continua. Se plîngea că şi acum îl mai doare obrazul de la lovitura primită în Supercupă» a precizat, ieri, antrenorul campioanei. Astfel, Brandan ar putea fi înlocuit în centrul liniei mediene a ialomiţenilor de Răzvan Pădureţu, jucător care însă nu a dat satisfacţie în primul meci oficial al sezonului, cînd a ratat şi un penalty la loviturile de departajare. O altă soluţie ar fi Dinu Todoran, lăsat în afara lotului de 18 jucători în partida din Supercupă.
Semedo e aproape de Unirea
Fostul jucător al Stelei şi CFR-ului, portughezul Antonio Semedo, este foarte aproape să semneze un contract cu gruparea ialomiţeană, clubul din Urziceni fiind în discuţii cu jucătorul care în prezent este liber de contract. «Aştept un răspuns de la Dan Petrescu să văd dacă are nevoie de el. Cînd eram la Steaua am vrut să-l transferăm, dar el a ajuns la Cluj» a explicat managerul general al Urziceniului, Mihai Stoica, care l-a ofertat pe jucătorul portughez. Semedo a ajuns pentru prima dată în România la CFR Cluj, pentru care a evoluat timp de trei sezoane, după care a fost achiziţionat de Steaua, club la care însă nu s-a integrat şi a fost pus pe lista de transferuri. Poate evolua ca mijlocaş de bandă dreaptă şi stînga, dar şi pe post de vîrf într-un sistem 4-4-2.
Transferul scoţianului McAlister, în suspans
Discuţiile privind transferul mijlocaşul scoţian al grupării de ligă secundă Greenock Morton , Jim McAlister, 23 ani, la Unirea Urziceni, sînt suspendate din cauza unor neînţelegeri între cele două cluburi. Clubul la care jucătorul este legitimat a refuzat să-i permită fotbalistului, care l-a impresionat pe antrenorul Dan Petrescu în cantonamentul din Scoţia, să fie testat pentru încă două-trei săptămîni în România. «Dacă McAlister vine în România să-l mai vedem are o şansă să-l transferăm. Vreau să-l văd mai mult la lucru, iar dacă nu va veni oferta va pica» a spus «Bursucul». «Nu spun că nu îl lăsăm în România, dar nu pentru două-trei săptămîni ci maxim o săptămînă. Vreau să-l transferăm la un club mare, unde poate avea viitor, nu unde ni se flutură nişte bani prin faţa noastră» a explicat unul dintre şefii lui Morton. «Sînt discuţii să merg în România, dar deocamdată sînt jucătorul lui Morton şi mă concentrez pe echipa mea» a declarat şi McAlister.

marți, 28 iulie 2009

Ialomiţenii au pierdut Supercupa României în faţa CFR-ului
«Complexul» clujean
l după 8 partide disputate cu echipa ardeleană, Unirea n-a cîştigat încă niciuna
Rana produsă de pierderea finalei Cupei României, în faţa formaţiei CFR Cluj, în urmă cu un an, încă nu s-a cicatrizat pentru jucătorii ialomiţeni, ba mai mult, a fost redeschisă duminică seară. Unirea a pierdut al doilea trofeu în faţa ardelenilor, însă ocazia revanşei este cît se poate de aproape, în prima etapă din campionat.
Elevii lui Dan Petrescu au jucat, poate pentru prima dată după anterioarele 7 întîlniri directe, de la egal la egal cu legiunea străină de la CFR. Ruiz (’7) şi Deac (’38) au ameninţat poarta lui Grigore, dar norocul i-a ocrotit pe ialomiţeni. Bilaşco (’39) a dat replica, şut pe lîngă din marginea careului mare, ocazie strecurată printre nenumăratele cartonaşe galbene arătate de centralul Ionescu. Apoi, Cadu (’41), lovitură de cap din 6 metri, după ce a fost scăpat din marcaj de Bilaşco, şi cu ajutorul întîmplător al lui Bordeanu, a deschis scorul.
După odihnă, cu «Bursucul» în tribună, eliminat pentru proteste, Urziceniul a ieşit altfel de la cabine. Frunză (’50) a egalat cu un eurogol: lovitură liberă de la marginea careului mare, direct în vinclu, care l-ar face invidios chiar şi pe «maestrul» Juninho. Ruiz şi Rusescu şi-au împărţit fiecare cîte o ocazie pentru CFR şi Unirea, înainte ca Y. Kone (’84) să ţintească bara din apropierea punctului cu var, iar meciul a intrat în prelungiri. Şi, ulterior, s-a ajuns la loviturile de departajare unde, Pădureţu, Rusescu şi Frunză au ratat, iar golurile lui Bilaşco şi Bordeanu n-au fost suficiente.

UNIREA URZICENI-CFR CLUJ 4-3 (dp)
Au marcat: Frunză (’50) / Cadu (’41)
URZICENI: Grigore-Maftei (’100 Nicu), Galamaz, Fernandes, Bordeanu-Apostol, Paraschiv (’81 Ricardo), Brandan (’62 Pădureţu)-Frunză, Bilaşco, Rusescu. Antrenor: Dan Petrescu
CLUJ: Nuno Claro-Tony, Cadu, Alcantara, Panin-Dani-Deac, Culio, Peralta (’68 Trică), Mara (’68 Dubarbier)-Ruiz (’81 Y. Kone). Antrenor: Antonio Conceicao
Cartonaşe galbene: Paraschiv, Bilaşco, Maftei, Apostol / Peralta, Mara, Dani, Deac, Culio, Trică
Cartonaş roşu: Deac
Arbitri: G. Ionescu, Cr. Nica, A. Oniţa
Stadion: «Giuleşti-Valentin Stănescu» 1000 de spectatori

Petrescu: «Am fost furaţi»
Antrenorul Dan Petrescu, eliminat încă dinaintea pauzei de centralul Georgian Ionescu pentru proteste, a luat foc la sfîrşitul meciului din Supercupă, cîştigat de clujeni după loviturile de departajare, ţinta principală fiind arbitrajul brigăzii desemnate de CCA. «Cred că în acest sezon voi sta mai mult prin tribună, nu cred însă că mă va prinde finalul campionatului acesta în România» a tunat «Bursucul», care l-a acuzat pe centralul buzoian Ionescu de faptul că nu a eliminat doi jucători ai lui CFR. «Clujenii trebuiau să aibă doi jucători eliminaţi în acest meci, ce am văzut a fost furt» a exclamat tehnicianul Urziceniului, care l-a lăudat pe portarul Cătălin Grigore pentru prestaţie. Altfel, Petrescu le promisese jucătorilor o primă de 2000 de euro, care urma să fie plătită din propriul buzunar, în cazul în care ialomiţenii şi-ar fi adjudecat Supercupa. Patronul Dumitru Bucşaru nu le-a anunţat fotbaliştilor un bonus pentru jocul cu CFR Cluj întrucît cîştigarea Supercupei nu era trecută în regulamentul de ordine interioară.
Arlauskis stă trei săptămîni
Portarul Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis, va lipsi de pe teren aproape o lună după accidentarea suferită în ultimul joc amical din Scoţia, contra englezilor de la Plymouth Agryle, scor 1-2. «Miko» a fost diagnosticat cu comoţie cerebrală în urma unui contact foarte dur cu unul dintre atacanţii adverşi. Goalkeeper-ul de 21 de ani al ialomiţenilor a fost internat la o clinică scoţiană, medicii recomandîndu-i cel puţin 3 săptămîni de pauză, acesta ratînd deja meciul din Supercupa României cu CFR Cluj, pierdut la penalty-uri de Unirea. De asemenea, Arlauskis va absenta şi în meciurile cu CFR Cluj, din prima etapă a campionatului şi în jocurile cu Rapid şi Steaua, urmînd să revină pe teren abia în etapa a 4-a, în partida cu Timişoara.
Unirea şi-a prezentat noile achiziţii
Ialomiţenii şi-au prezentat sîmbătă, 25 iulie, noile achiziţii pentru sezonul 2009-2010, respectiv fundaşul dreapta Vasile Maftei, mijlocaşul defensiv Sorin Paraschiv şi mijlocaşul ofensiv Laurenţiu Marinescu. «Maftei şi Paraschiv sînt doi jucători cu experienţă internaţională foarte mare, doi jucători de valoare. Alături de ei, Marinescu, cel mai bun jucător din liga secundă, pe care mă bucur foarte mult că i-am transferat» a declarat antrenorul Dan Petrescu. «Sînt bucuros că am ajuns la Urziceni, chiar dacă a fost o decizie greu de luat pentru mine după atîta timp cît am jucat la Rapid» a explicat Maftei, completat de Paraschiv: «Pentru mine este o nouă experienţă, am venit pentru a reintra în circuit». La rîndul său, Marinescu a spus că transferul la Unirea «este o provocare, o responsabilitate mare şi sper să nu dau cu piciorul acestei şanse». «Era normal să plece foarte greu pentru că a stat o viaţă la Rapid» a detaliat Mihai Stoica despre achiziţia fundaşului dreapta giuleştean.
Munteanu a semnat cu Unirea
Unirea Urziceni îl va prezenta în această săptămînă şi pe fundaşul central Dănuţ Munteanu, venit liber de contract după despărţitea de FC Vasliu, care a semnat sîmbătă seară un contract pe doi ani cu campioana României. «Sînt extrem de fericit că am revenit la Urziceni, locul unde m-am simţit cel mai bine pînă acum» s-a confesat jucătorul unor prieteni imediat după ce şi-a pus semnătura pe angajamentul cu gruparea campioană. «Zilele acestea îl vom prezenta oficial şi pe Munteanu şi, sperăm, alţi doi jucători» a explicat managerul general al Unirii, Mihai Stoica. «Sîntem în continuare în tratative cu scoţianul McAlister, dar n-am renunţat nici la Varga, nici la Bălan» a dezvăluit antrenorul Dan Petrescu.
După Supercupă, revanşa cu CFR Cluj
Unirea Urziceni va debuta în noua ediţie a campionatului 2009-2010 în deplasare, cu CFR Cluj, într-o partidă care se va disputa sîmbătă, 1 august, de la orele 20,30, în direct pe canalul Digi Sport. De fapt, meciul va fi ocazia perfectă pentru elevii lui Dan Petrescu să-şi ia revanşa după insuccesul din Supercupa României în faţa formaţiei ardelene. «Arbitri ne vor face praf şi în jocul de la Cluj dacă la meciul din Supercupă am fost furaţi. Toţi ştiu că am cîştigat campionatul pentru că am fost arbitraţi de cavaleri ai fluierului din străinătate» a comentat «Bursucul», care a completat că în meciul de la Cluj va folosi mai mulţi jucători care nu au evoluat în meciul de duminică seară. Antrenorul campioanei nu va fi pe bancă la meciul de sîmbătă, cel mai probabil el urmînd să fie suspendat de Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal.

sâmbătă, 25 iulie 2009

Supercupa României, Urziceni-CFR Cluj, duminică, ora 21,00
MM Stoica: „Putem realiza o surpriză“
Campioana Unirea Urziceni va juca duminică seară contra cîştigătoarei Cupei, CFR Cluj, în meciul contînd pentru Supercupa României. Partida se va desfăşura în Capitală, pe stadionul Giuleşti, începînd cu orele 21,00. Înaintea primul joc oficial al sezonului următor pentru ialomiţeni, managerul general Mihai Stoica a realizat o scurtă radiografie a perioadei de vară pentru deţinătoarea titlului. MM este de părere că Galamaz&Co pot cîştiga cel de-al doilea trofeu din istoria micuţului club din Urziceni, jucătorii lui Dan Petrescu putînd produce «o surpriză contra CFR-ului».
-O dată cu meciul din Supercupă, contra lui CFR Cluj, va începe oficial sezonul 2009-2010 pentru Unirea. Ce aşteptări aveţi, care sînt obiectivele?
-Nu se poate discuta de obiectiv în Champions League pînă nu ne vom cunoaşte adversarele. În competiţiile interne, obictivul este calificarea pentru al treilea sezon consecutiv în cupele europene.
-Sînteţi mulţumit de campania de achiziţii din această vară, credeţi că lotul actual îii permite Unirii să se lupte în toate cele trei competiţii în care va fi angrenată?
-Poate mai avem nevoie de un jucător sau chiar doi, dar avem mai mult de o lună pentru a-i urmări. Sînt mulţumit de ceea ce am realizat pînă acum.
-Ratarea cîtorva transferuri în pauza competiţională poate fi de natură să influenţeze parcursul echipei în viitorul sezon, inclusiv în meciul din Supercupă?
-Probabil că ne vor lipsi Bălan şi Varga, dar bănuiam că ne va fi imposibil să-i transferăm. Am făcut o ofertă pe care o consideram atractivă, dar am fost refuzaţi. I-am mulţumit lui Vasile Şiman pentru că fără cei doi jucători poate nu cîştigam titlul şi ne-am reorientat. Mizăm pe Rusescu şi Onofraş şi poate vom mai aduce un jucător.
-Vă temeţi de faptul că o dată cu cîştigarea titlului jucătorii Unirii, de altfel modeşti, nu vor mai fi cu picioarele pe pămînt?
-Nici gînd. Asta ar însemna ca Dan Petrescu să se relaxeze şi, credeţi-mă, nu va face asta niciodată.
-Ţinînd cont că Unirea va încasa bani din drepturile de televizare din Liga I şi pentru participarea în Champions League, se poate spune că este singura echipă care nu avea probleme financiare în această perioadă de criză?
-Sînt şi alte echipe care au şanse mari să intre în Europa League, iar diferenţele între sumele care sînt garantate pentru calificarea în faza grupelor, între cele două competiţii, nu sînt aşa de mari. E o miză uriaşă şi în noua competiţie intercluburi.
-Cum vedeţi meciul din Supercupă contra clujenilor, mai ales că aţi precizat că deţinătoarea Cupei României este una dintre candidatele la titlu în Liga I?
-Este o partidă dificilă, pe care sînt convins că băieţii o vor trata cu seriozitate şi determinare. Din păcate, faptul că vom întîlni toate pretendentele la titlu în primele etape din campionat nu reprezintă un avantaj pentru noi. Se ştie că începem mai greu sezonul.
-Consideraţi un handicap faptul că în precedentele întîlniri cu adversara de duminică Unirea n-a reuşit încă o victorie împotriva clujenilor?
-Categoric, CFR are un avantaj moral. Ne-a învins în finala Cupei României anul trecut, n-am cîştigat în 6 meciuri împotriva lor în campionat. Cred totuşi că jucătorii noştri pot realiza o surpriză contra CFR-ului duminică seară.

Bilanţ pozitiv după turneul din Scoţia
Ialomiţenii s-au întors ieri, joi, 23 iulie, din cantonamentul efectuat în Scoţia, bilanţul fiind unul pozitiv după meciurile amicale, două victorii, un egal şi o înfrîngere. În ultimele două partide de verificare, Unirea Urziceni a învins formaţia de ligă secundă scoţiană Greenock Morton, scor 3-1, prin reuşitele lui Todoran, Dănălache şi Paraschiv, cel din urmă aflîndu-se la primul gol reuşit pentru formaţia lui Dan Petrescu, dar au pierdut în faţa echipei Plymouth Argyle, scor 1-2, din liga secundă engleză. Contra britanicilor a marcat Rusescu, în prima repriză. «Bursucul» a început partida cu Greenock în formula: Grigore-Matei, Nicu, Mehmedovic, Bordeanu-Pădureţu, Paraschiv, Todoran-Frunză, Dănălache, Stan, iar după pauză au mai intrat Tudor, Marinescu, Onofraş şi Apostol. «După meci Mister (n. red: Dan Petrescu) nu ne-a certat, dar a făcut-o a doua zi, la şedinţa de după partidă. Imediat ce se termină un joc nu vorbeşte cu noi pentru că ştiţi cum este el, mai nervos din fire» a declarat fundaşul Epaminonda Nicu. De asemenea, în meciul cu Plymouth, Petrescu a utilizat formaţia: Arlauskis-Maftei, Galamaz, Fernandes, Bordeanu-Apostol, Ricardo, Brandan-Onofraş, Bilaşco, Rusescu, iar în repriza secundă au mai intrat Tudor, Nicu, Paraschiv, Dănălache şi McAlister.
Probleme cu portarul Arlauskis
În ultimul joc de pregătire din Scoţia, pierdut cu 1-2 în faţa englezilor de la Plymouth Argyle, portarul titular al Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis, a suferit o comoţie în repriza secundă a partidei. Goalkeeper-ul declarat sezonul trecut cel mai bun portar din Liga I a fost înlocuit după cîteva minute în care jocul a fost întrerupt de rezerva Daniel Tudor, iar lituanianul a fost transportat imediat la o clinică pentru investigaţii amănunţite. Din cîte se pare, potrivit primelor informaţii de la medicii echipei ialomiţene, prezenţa celui poreclit «Miko» în meciul contînd pentru Supercupa României este incertă. Altfel, tot în partida test cu formaţia de ligă secundă britanică, căpitanul George Galamaz l-a lovit pe unul dintre adversari în cap, meciul fiind pigmentat în dese rînduri cu îmbrînceli şi dispute între jucătorii celor două combatante. Singurul cartonaş galben a fost acordat unui jucător ialomiţean, Iulian Apostol fiind avertizat imediat după pauză.
Petrescu suferă după Varga şi Bălan
Antrenorul Dan Petrescu a precizat că ratarea transferurilor jucătorilor Sportului Studenţesc, Dacian Varga şi Tiberiu Bălan, care au evoluat sub formă de împrumut sezonul trecut la Unirea, îi dă dureri de cap în ceea ce priveşte eficienţa ofensivă. «Ne lipseşte ceva în atac. Prin plecările lui Bălan şi Varga suferim, iar soluţiile pe care le am nu mă mulţumesc. Două figuri noi în atac ar face totul mai comod» a declarat «Bursucul». Cu toate acestea, tehnicianul se gîndeşte doar la victorie în Supercupa cu CFR Cluj, de duminică seară. «Indiferent că e amical sau oficial, mie îmi plac victoriile. Să avem altă atitudine şi altă vînă» şi-a îndemnat tehnicianul jucătorii. Dan Petrescu a explicat şi care poate fi secretul succesului său ca antrenor. «Mie îmi place să nu dorm bine noaptea, pentru că dacă dorm bine ceva este în neregulă. Cînd am dormit mai agitat şi nu am ştiut echipa, atunci mi-a ieşit cel mai bine. Jucătorii dorm, antrenorul nu doarme, pentru că presiunea nu e pe jucători» a conchis antrenorul ialomiţenilor.
Unirea a ratat un brazilian din Slovenia
«S-ar putea să vină şi un jucător brazilian. Să fie competiţia mai mare, să îi trezim pe cei care au luat campionatul. Nu s-a terminat fotbalul cu ei» menţiona antrenorul Dan Petrescu în urmă cu cîteva zile. Iar clubul Unirea Urziceni a fost la un pas de a-l transfera pe atacantul formaţiei NK Maribor, Marcos Tavares, cel de-al doilea golgeter al campionatului Sloveniei. Ialomiţenii au oferit nu mai puţin decît 1 milion de euro, de două ori şi jumătate mai mult decît preţul de transfer al fundaşului Vasile Maftei, însă clubul sloven a decis să respingă oferta Unirii pentru atacantul brazilian de 25 de ani. Potrivit informaţiilor noastre, antrenorul Urziceniului îşi doreşte cel puţin încă un atacant, dar şi un mijlocaş.
«Bursucul» vrea un mijlocaş scoţian
Campionii României şi-ar putea asigura serviciile unui mijlocaş scoţian care evoluează pentru formaţia de ligă secundă Greenock Morton, pe care ialomiţenii au învins-o într-un meci amical cu scorul de 3-1. Mijlocaşul stînga Jim McAlister l-a impresionat pe Dan Petrescu în partida cu Greenock, cînd a fost declarat cel mai bun jucător al scoţienilor, şi a fost testat în ultimele 34 de minute ale amicalului cu Plymouth Argyle, ultimul meci de pregătire al Unirii în Scoţia. «Sînt foarte interesat de acest jucător şi cred că este ceea ce ne lipseşte în echipă. Am discutat deja cu preşedintele lui Greenock şi aştept să văd dacă sînt dispuşi să primească o ofertă oficială pentru transferul jucătorului» a precizat antrenorul Urziceniului. «Nu îl cunosc pe McAlister decît din informaţiile pe care mi le-a dat Dan Petrescu. Vom mai discuta pe marginea acestui transfer înainte de a lua o decizie» a comentat şi managerul general al Unirii, Mihai Stoica.
Debut în campionat pe 1 august
Galamaz&Co vor debuta în noua ediţie a Ligii I sîmbătă, 1 august, cînd urmează să întîlnească în deplasare formaţia CFR Cluj, de altfel adversara din Supercupa României de duminică seară. În prima etapă a campionatului, ialomiţenii vor evolua pe stadionul «Dr. Constantin Rădulescu» începînd cu orele 20,30, meciul contra clujenilor urmînd să fie transmis de nou înfiinţatul post de televiziune Digi Sport. Totodată, în cea de-a doua rundă a campionatului, Unirea Urziceni va juca primul meci pe teren propriu din acest sezon, împotriva Rapidului. Jocul este programat să se dispute sîmbătă, 8 august, cu începere de la orele 21,00, şi va fi transmis de canalul GSP TV.

Campioana nu face paşi greşiţi în amicalele din Scoţia
l deşi n-au pierdut vreun joc de pregătire pînă acum, antrenorul Dan Petrescu îşi critică jucătorii
Campioana Unirea Urziceni continuă să-şi păstreze invincibilitatea în partidele amicale disputate de la reluarea pregătirii. După ce au învins în primul meci test pe Înfrăţirea Hărman cu 4-1, apoi au remizat 2-2 cu Petrolul Ploieşti, iar în Scoţia au trecut cu 2-1 de formaţia Ayr United, elevii lui Dan Petrescu au remizat, sîmbătă, scor 1-1, cu vicecampioana Celtic Glasgow. Ieri, luni, 20 iulie, după închiderea ediţiei, Galamaz&Co au disputat un alt meci amical, în compania echipei de ligă secundă Greenock Morton, întrucît jocul cu campioana Scoţiei, Glasgow Rangers, a fost anulat.
Partida de verificare dintre Unirea şi Celtic s-a jucat la baza de pregătire a echipei scoţiene din Lennoxtown, inaugurată în urmă cu aproape doi ani. Antrenorul Dan Petrescu a început jocul în formula: Arlauskis-Maftei, Galamaz, Mehmedovic, Brandan-Pădureţu, Ricardo, Apostol-Frunză, Bilaşco, Rusescu. Campionii şi-au luat tare adversarii încă din start, dar Mehmedovic, lovitură de cap puţin pe lîngă şi Bilaşco, din interiorul careului mare, n-au reuşit să înscrie. Scoţienii n-au stat pe gînduri şi, la prima fază mai importantă, au deschis scorul, prin atacantul de 21 de ani Paul Mc Gowan, acesta profitînd de o eroare a fundaşului Mehmedovic (’15). Pînă la pauză, ialomiţenii n-au reuşit să restabilească egalitatea, iar jocul a fost dominat de echipa gazdă.
După pauză, tehnicianul campionilor a decis să schimbe partitura şi i-a aruncat în luptă pe Nicu, Matei, Fernandes, Bordeanu, Paraschiv, Todoran, Marinescu, Onofraş, Stan şi Dănălache, iar terenul s-a înclinat spre poarta scoţienilor. Nou intratul Todoran a ratat unu la unu cu portarul lui Celtic, dar Rusescu nu a mai greşit ţinta şi a egalat după o fază la care au mai contribuit Bilaşco şi Apostol (’53). Onofraş, reluare pe lîngă din faţa porţii goale şi Paraschiv, şut blocat în ultimul moment de fundaşii adverşi, au ratat şansa unui succes de palmares pentru ialomiţeni.
«Rusescu, în toată această perioadă de pregătire, a părut mai proaspăt decît ceilalţi atacanţi. Împotriva lui Celtic a marcat, aşa cum a făcut-o şi în precedentele amicale, dar sper ca golurile lui să nu se oprească o dată cu sfîrşitul cantonamentului» a declarat, la finalul jocului, antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu.
Petrescu îşi critică jucătorii
Antrenorul Dan Petrescu a luat foc după ultimele prestaţii ale ialomiţenilor în meciurile amicale disputate în Scoţia, chiar dacă Unirea nu a pierdut în faţa vicecampioanei Celtic Glasgow şi a cîştigat cu Ayr United, din liga a doua. «La ce am văzut, unii îşi merită locul, alţii nu. Faţă de anul trecut nu am preferinţe. Cine a luat campionatul este istorie acum. Cine se mişcă bine în meciuri are şanse să joace în Supercupă contra Clujului. Dacă vom juca tot aşa, cred că ne bate şi Avîntul Crevedia » a tunat tehnicianul campionilor, care i-a lăudat doar pe atacantul Raul Rusescu şi pe mijlocaşii Iulian Apostol şi Sorin Frunză. «Bursucul» a avertizat că ialomiţenii încep mai greu sezonul după o perioadă de pauză şi ar fi posibilă pierderea finalei Supercupei, dar şi înregistrarea unor rezultate negative în primele etape ale noului campionat. «Nu vom fi la capacitate maximă în jocul cu CFR Cluj, din Supercupă, dar şi în primele două-trei meciuri din campionat cînd urmează să întîlnim Clujul, Rapidul şi Steaua. Noi tot timpul începem mai greu, avînd în vedere că avem multe meciuri, iar forma maximă ne dorim să o atingem în septembrie-octombrie» a detaliat Petrescu.
«Bursucul», în echipa all-time din Premier League
Jurnaliştii unui renumit cotidian din Marea Britanie îl văd pe actualul antrenor al Unirii în topul celor mai buni jucători străini care au evoluat de-a lungul timpului în campionatul englez. Potrivit sursei citate, «Bursucul» ar fi cel mai bun fundaş dreapta care a jucat în Premier League, despre fostul fotbalist al echipei Chelsea Londra menţionîndu-se că «a fost un jucător cu o viteză uimitoare, adorat de fanii lui Chelsea şi care a contribuit la ascensiunea clubului londonez». În formaţia all-time a jucătorilor străini din campionatul englez, Petrescu este coleg cu fostul portar al lui Manchester United, Peter Schmeichel, ex-internaţionalul francez Marcell Desailly, coechipier cu «Bursucul» la Chelsea, dar şi cu actuala vedetă a lui Real Madrid, Cristiano Ronaldo, adus de la Manchester United şi Thierry Henry, transferat de FC Barcelona de la Arsenal Londra.
Numele ialomiţenilor, necunoscute pentru scoţieni
Numele fotbaliştilor care au cîştigat campionatul în România nu sînt cunoscute scoţienilor de rînd, însă, nici oficialii adversarilor Unirii în Scoţia nu stau mai bine la acest capitol. Site-ul oficial al formaţiei de ligă secundă Ayr United, pe care echipa din Urziceni a învins-o cu scorul de 2-1, într-un meci amical disputat miercurea trecută, le-a pocit numele fotbaliştilor antrenaţi de Dan Petrescu. Raul Rubescu, Maru Belasco, Ryan Paduretu sau David Tudor au fost, în opinia ofiţerului de presă al clubului scoţian unii dintre jucătorii care au evoluat în echipa ialomiţeană. În realitate, numele jucătorilor erau, cum se ştie, Raul Rusescu, Marius Bilaşco, Răzvan Pădureţu şi Daniel Tudor. În schimb, singurul reprezentant al campionilor căruia numele i-a fost scris corect a fost antrenorul Dan Petrescu, cel care a făcut carieră la formaţia engleză Chelsea Londra.
Mai vine un brazilian
Mijlocaşul defensiv al Unirii Urziceni, brazilianul Ricardo Gomes ar putea avea un coleg la echipă din ţara sa natală. Antrenorul campioanei, Dan Petrescu, a anunţat că, în această săptămînă, la Unirea Urziceni, ar putea ajunge un alt jucător sud-american, care ar urma să întărească atacul formaţiei care a cîştigat primul titlu din istorie în campionatul trecut. «S-ar putea să vină şi un jucător brazilian. Să fie competiţia mai mare, să îi trezim pe cei care au luat campionatul. Nu s-a terminat fotbalul cu ei» a precizat «Bursucul». De asemenea, tehnicianul ialomiţenilor nu a abandonat ideea de a-l aduce la Urziceni pe mijlocaşul Cristi Tănase, de la FC Argeş, cel poreclit «Noul Mutu» ratînd un transfer la echipa germană FC Koln şi declarîndu-şi disponibilitatea de a evolua în sezonul viitor la Unirea.
Ricardo îşi doreşte Real Madrid
Brazilianul Ricardo Gomes a explicat că în turneul din Scoţia este necesar, pe finalul pregătirii, şi puţină bună dispoziţie pentru că perioada de antrenamente a fost îndelungată. «Dacă sîntem serioşi nu e bine. Stăm împreună de 11-12 zile şi nu e bine să fie tot timpul seriozitate» a declarat cel considerat cheia echipei lui Dan Petrescu. Fotbalistul din Ţara Cafelei spune că în grupele Ligii Campionilor şi-ar dori să dea piept cu un alt jucător brazlian, Kaka, transferat în această vară de Real Madrid. «Am făcut treabă bună în campionatul precedent. Orice jucător vrea acum să îşi demonstreze valoarea şi în Champions League. Vreau să cădem la tragerea la sorţi cu Real Madrid pentru că eu îl apreciez foarte mult pe Kaka, un model de profesionist» a afirmat Ricardo.
Maftei şi Marinescu, următorii trei ani la Urziceni
Aşa cum am anunţat în ediţia precedentă, campioana i-a înregimentat pe fundaşul dreapta al Rapidului, Vasile Maftei (28 ani) şi pe mijlocaşul Petrolului Ploieşti, Laurenţiu Marinescu (25 ani), unul dintre cei mai curtaţi fotbalişti din liga secundă. Ambii au semnat cu Unirea contracte pe o durată de trei ani şi au debutat pentru ialomiţeni în meciul de pregătire cu Celtic Glasgow. «Este al optulea căpitan care vine la Urziceni. Să mai vină încă trei şi facem o formaţie de căpitani. Orice jucător de valoare este binevenit» a comentat mijlocaşul Dinu Todoran, completat de tehnicianul campionilor, Dan Petrescu: «Sezonul precedent, dacă ne referim la fundaşii dreapta din campionatul românesc, cred că Maftei a fost cel mai bun din Liga I. În meciul cu Celtic mie mi-a plăcut cum s-a comportat» a dezvăluit «Bursucul».
«Mehme» se gîndeşte deja la Supercupă
Vice-căpitanul Unirii Urziceni, Ersin Mehmedovic, care îşi petrece luna de miere în cantonamentul din Scoţia al campionilor, se gîndeşte deja la partida din Supercupa României împotriva cîştigătoarei Cupei din sezonul precedent, CFR Cluj. «Tot timpul cu ei am avut probleme. Să dea Domnul ca măcar acum să-i batem» a spus «Mehme». Fundaşul sîrb este de părere că numai prin muncă se pot obţine performanţele pe care le-a reuşi echipa antrenată de Dan Petrescu în campionatul recent încheiat. «Dacă nu munceşti, nu poţi păcăli fotbalul. Trebuie să munceşti, să te pregăteşti şi cred că după aceea vor veni şi rezultatele. Antrenorul ne-a spus că vor mai veni jucători, pe care îi aşteptăm cu braţele deschise» a conchis apărătorul Unirii.
Abonamente la doar 100 de lei pentru campionat
Conducerea clubului Unirea Urziceni a pus în vînzare, începînd de săptămîna trecută, abonamentele pentru viitorul sezon al campionatului Ligii I. Acestea pot fi procurate de la stadionul «Tineretului», din Urziceni, pe baza unui act care să ateste identitatea viitorului posesor, fiind de asemenea necesară prezenţa titularului documentului de acces pentru eliberarea abonamentului. Noile tichete pot fi achiziţionate pentru suma de doar 100 de lei, în fiecare zi lucrătoare, între orele 9,30-18,30, suporterii echipei campioanei avînd la dispoziţie cele 1800 de locuri la tribuna I, 1700 de locuri la tribuna a II-a şi 1200 de locuri la peluze.

Fotbaliştii Unirii valoreazã aproape 20 milioane de euro
Portarul Arlauskis, «comoara» Urziceniului-1,5 milioane

l în ordine descrescătoare, cei mai scumpi jucători sînt Galamaz, Bilaşco, Onofraş şi Ricardo
Renumitul site german, www.transfermarkt.de, a făcut o analiză a sumelor de transfer la care sînt cotaţi jucătorii din Liga I înainte de startul sezonului 2009-2010. Ocupanta locului secund la finalul campionatului precedent, FC Timişoara, se clasează, de departe, pe prima poziţie, avînd un lot a cărui valoare este apreciată la aproximativ 38 de milioane de euro, urmată îndeaproape de Dinamo, Steaua şi CFR Cluj. Lotul campioanei de la Urziceni a fost cotat la aproape 20 milioane de euro, cu peste 6 milioane de euro mai mult comparativ cu startul sezonului trecut.
Cel mai valoros jucător al ialomiţenilor este considerat a fi portarul Giedrius Arlauskis, adus în iarna anului 2007 de managerul general Mihai Stoica de la formaţia de primă ligă lituaniană KFK Siauliai pentru numai 150 mii de euro. Într-un an şi jumătate de cînd este la Unirea, timp în care «Miko» a ajuns chiar şi în echipa naţională a Lituaniei şi a fost declarat cel mai bun portar din campionatul românesc, goalkeeper-ul de 21 de ani a ajuns să fie cotat la suma de 1,5 milioane de euro. Acesta este urmat, în topul prestigiosului site german, de căpitanul formaţiei din Urziceni, George Galamaz, al cărui preţ de transfer a fost estimat de www.transfermarkt.de la suma de 1,4 milioane de euro. Ultima poziţie a «Top 3» este ocupată de atacantul Marius Bilaşco, autor a 8 goluri în ediţia recent încheiată a Ligii I pentru Unirea, specialiştii germani considerînd că «Bilă» ar merita suma de 1,3 milioane de euro în cazul în care s-ar transfera la o lată echipă.
Printre fotbaliştii bine cotaţi pe site-ul despre care facem vorbire se numără vîrful Marius Onofraş, cotat la 1,25 milioane de euro, mijlocaşul defensiv Ricardo Gomes, 1,15 milioane de euro, «Piticul» Iulian Apostol, 1,05 milioane de euro, dar şi argentianul Pablo Brandan, Ersin Mehmedovic şi Răzvan Pădureţu, toţi trei fiind estimaţi în cazul unui transfer la cîte un milion de euro. De asemenea, preţuri foarte bune sînt trecute şi în dreptul jucătorilor Raul Rusescu (900 mii de euro), Epaminonda Nicu (900 mii de euro) şi Cristian Dănălache (850 mii de euro). În schimb, fotbalişti precum Daniel Tudor (200 mii de euro), Cătălin Grigore (250 mii de euro), Dan Matei (350 mii de euro) sau Daniel Stan (300 mii de euro) par, la prima vedere, subevaluaţi de specialiştii germani.
Surprinzător, recentele achiziţii ale campioanei Unirea Urziceni nu i-au impresionat pe analiştii www.transfermarkt.de, mijlocaşul Sorin Paraschiv, fost jucător de Champions League, fiind estimat la numai 350 mii de euro, în timp ce Dănuţ Munteanu este evaluat la suma de 300 mii de euro. Totuşi, analiza site-ului menţionat nu este pe deplin corectă, în sensul că au fost luaţi în calcul şi jucători care nu au vreo legătură cu clubul patronat de Dumitru Bucşaru. Adică, jucători precum Boris Mijatovic, care nu a fost reţinut de Dan Petrescu în lot, cotat la 300 mii de euro, Josip Bonacin, transferat în realitate la Unirea Alba Iulia, estimat la 400 mii de euro, dar şi foştii jucători Alex Leandro şi Sunday Amusan, evaluaţi la suma totală de 575 mii de euro, ridică artificial valoarea echipei campioane.
Totodată, să detaliem că, pe primul loc în topul realizat de site-ul german se situează formaţia FC Timişoara, locul secund la sfîrşitul sezonului anterior, cu un lot a cărui valoare este de 37,9 milioane de euro, pe locul al doilea se clasează Dinamo Bucureşti, «cîinii roşii» fiind cotaţi în total la 32,5 milioane de euro, iar locul al treilea este ocupat de Steaua Bucureşti, echipa care a prins în ultimul moment un loc în preliminariile Europa League în acest sezon fiind apreciată la valoarea de 31,8 milioane de euro.

Victorie în primul amical din Scoţia
Unirea Urziceni a învins, miercuri, în primul amical al verii din Scoţia formaţia recent promovată în liga a doua scoţiană, Ayr United, scor 2-1, după ce la pauză scorul era egal, 0-0. Pentru ialomiţeni au marcat Raul Rusescu (’51) şi Jones (’80 autogol). Antrenorul Dan Petrescu a început în formula: Tudor-Nicu, Galamaz, Fernandes, Bordeanu-Ricardo, Onofraş, Todoran, Pădureţu, Rusescu-Bilaşco. În repriza secundă au mai intrat: Grigore, Matei, Mehmedovic, Brandan, Paraschiv, Apostol, Frunză, D. Stan şi Dănălache. «Anul trecut, pe vremea asta, nu venea nimeni, nici spectatori, nici televiziuni. Acum avem spectatori, nu mai putem să facem glume, să ne trîntim pe jos, trebuie să ne respectăm» a declarat, la finalul jocului, mijlocaşul Sorin Frunză. Următorul meci amical al Unirii se va disputa sîmbătă, 18 iulie, în compania campioanei Scoţiei, Celtic Glasgow.
Alte două achiziţii
Ialomiţenii sînt foarte aproape să înregimenteze alţi doi jucători după mijlocaşul lui Rimini, Sorin Paraschiv şi fundaşul central de la FC Vaslui, Dănuţ Munteanu. Managerul general al Unirii, Mihai Stoica, a confirmat că tratează pentru transferul mijlocaşului Petrolului Ploieşti, Laurenţiu Marinescu, dar şi pentru fundaşul dreapta al Rapidului, Vasile Maftei, ambele transferuri fiind relizate. De asemenea, la dorinţa expresă a tehnicianului Unirii, sub comanda lui Dan Petrescu ar putea ajunge şi mijlocaşul dreapta al lui FC Argeş, Cristian Tănase, mai ales că echipa sa a fost retrogradată în liga secundă după scandalul în care a fost implicat patronul Cornel Penescu, «Mită pentru arbitri». «Nu ne permitem să luăm jucători de milioane de euro. Dar, jucători buni se găsesc şi pe bani mai puţini. Vrem români, pentru că vrem să joace cît mai mulţi jucători români în Liga Campionilor» a precizat şi antrenorul Urziceniului, Dan Petrescu.
Rusescu îl vrea pe tizul Raul
Atacantul Raul Rusescu şi-a făcut deja planul cu cine va schimba tricoul după meciurile de Champions League. Tînărul fotbalist de 21 de ani al Unirii Urziceni speră să-l întîlnească în grupele Ligii Campionilor pe tizul său, nimeni altul decît emblematicul număr 7 al lui Real Madrid, Raul Gonzales. Întrebat cu cine ar vrea să schimbe tricoul purtat la Unirea, Rusescu a fost cît se poate de tranşant: «Normal, cu Raul de la Real Madrid. Avem acelaşi prenume şi aş vrea să-i fac un cadou tatălui meu, tricoul lui Raul Gonzales» a declarat Raul de Urziceni. Altfel, căpitanul George Galamaz îşi doreşte în grupele Champions League să joace împotriva cîştigătoarei competiţiei din sezonul precedent, FC Barcelona. «Mi-ar plăcea să evoluez împotriva Barcelonei chiar pe stadionul lor, Nou Camp. Nu contează unde vom juca meciurile din Liga Campionilor, important este că am ajuns acolo unde este mai bine pentru noi toţi. Vom avea un sezon greu dar vom face faţă» a explicat «Gala».
Răducan a făcut eventul
Directorul sportiv al clubului din Urziceni, Narcis Răducan, a reuşit să facă eventul în acest sezon, adjudecîndu-şi după titlul de campion cu formaţia ialomiţeană şi trofeul Cupei României. Originar din Focşani, fostul jucător al Stelei, FCM Bacău şi Ceahlăului a evoluat în echipa Stelele Vrancei care a cîştigat faza judeţeană a Cupei României. Formaţia la care Răducan a fost pe teren timp de 90 de minute a învins cu scorul de 3-0 pe FC Dumitreşti, campioana judeţului Vrancea, iar ultimul gol al partidei a fost marcat chiar de directorul sportiv al ialomiţenilor. Acesta a înscris în minutul 67 al finalei după ce a dejucat pasul la ofsaid al apărării adverse şi a punctat, lejer, în poarta goală. De asemenea, Răducan a fost premiat de conducerea Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vrancea, managerul sportiv al Unirii primind o distincţie pentru întreaga carieră de jucător.
Supercupa se joacă pe Giuleşti
Federaţia Română de Fotbal a stabilit, în această săptămînă, ca meciul contînd pentru Supercupa României, dintre formaţiile Unirea Urziceni şi CFR Cluj să se dispute pe stadionul «Valentin Stănescu» din Bucureşti, mai cunoscut pentru iubitorii fotbalului drept stadionul «Giuleşti». După cum am anunţat încă din numărul precedent, partida se va disputa în data de 26 iulie, cu începere de la orele 21,00. Pentru fanii ialomiţeni, să specificăm că preţul biletelor nu este inaccesibil, pentru a viziona partida live la tribuna întîi sau tribuna a doua suporterii urmînd să achite cîte 20 de lei, iar pentru a avea acces la peluze preţul unui tichet este de 10 lei. Biletele vor fi puse în vînzare începînd de miercuri, 22 iulie şi vor putea fi cumpărate exclusiv de la casele de bilete ale stadionul din Capitală, zilnic, între orele 10,00-17,00.
În Liga Campionilor, pe Ghencea
Aşa cum anunţam în numărul precedent, Unirea Urziceni va disputa în România meciurile de pe teren propriu din Liga Campionilor, UEFA anunţîndu-i pe ialomiţeni că varianta austriacă de la Klagenfurt nu poate fi admisă. Avînd în vedere că singurele stadioane din ţara noastră omologate de forul european pentru meciurile din cea mai importantă competiţie intercluri din Europa sînt «Ghencea» şi «Dr. Constantin Rădulescu» din Cluj, conducerea clubului din Urziceni a decis să joace partidele de acasă pe stadionul Stelei. «Este singura soluţie viabilă şi cred că este şi o soluţie bună. Va fi un sentiment special să joc în Champions League în Ghencea, poate chiar împotriva lui Chelsea. Ar fi superb» a explicat antrenorul ialomiţenilor, Dan Petrescu. Acesta s-a afirmat ca jucător în tricoul formaţiei Steaua şi a cunoscut consacrarea ca fotbalist în perioada de 5 ani petrecută la echipa londoneză Chelsea.

Unirea Urziceni, între cantonamentul de la Braşov şi cel din Scoţia
Campioana cautã formula idealã pentru sezonul viitor
Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 2-2, partida amicalã disputatã sîmbãtã, 11 iulie, pe stadionul «Ilie Oanã» din Ploieşti, împotriva Petrolului. Golurile ialomiţenilor au fost marcate de Rusescu şi Fernandes, pentru ploieşteni reuşind sã înscrie Elek şi Muţiu. Campioana venea dupã stagiul de pregãtire de la Braşov, în care obţinuse şi o victorie în partida test cu divizionara judeţeanã Înfrãţirea Hãrman.
Prahovenii au început mai bine jocul, avînd posesia mingii şi reuşind sã înghesuie echipa ialomiţeanã în propria jumãtate de teren. Reacţia Unirii a fost, însã, promptã: Rusescu (’12) a fructificat din careul mare pasa lui Bordeanu şi campionii deschideau scorul. Pînã la pauzã, Urziceniul şi-a pãstrat avantajul de pe tabelã, chiar dacã şi Dãnãlache şi, apoi, Onofraş au ratat din situaţii foarte bune.
Dupã odihnã, cu o garniturã nou-nouţã, amorfã, campioana a scîrţîit, iar gazdele n-au stat pe gînduri. Elek (’57), dupã ce a profitat de o neînţelegere a fundaşului Matei şi portarului Grigore şi Muţiu (’69), scãpat din marcaj de Galamaz, au semnat reuşitele gazdelor. Pe final, Fernandes (’90), dupã un corner al lui Frunzã, i-a mai liniştit pe Dan Petrescu şi MM Stoica, cei doi urmãrind partida de pe banca de rezerve.
Unirea Urziceni, repriza I: Arlauskis-Nicu, Mijatovic, Mehmedovic, Bordeanu-Ricardo-Onofraş, Todoran, Apostol, Rusescu-Dãnãlache.
Unirea Urziceni, repriza a II-a: Grigore (’70 Tudor)-Nicu (’70 Tache), Galamaz, Fernandes, Matei-Paraschiv-Frunzã, Pãdureţu, Brandan, Stan-Bilaşco.
Start în pregãtire cu o victorie
Unirea Urziceni a efectuat în perioada 1-11 iulie un cantonament la Poiana Braşov, acest interval fiind dedicat în mare parte acumulãrilor fizice. Însã, bãieţii antrenaţi de Dan Petrescu au disputat şi o partidã de verificare, pe 7 iulie, în compania formaţiei Înfrãţirea Hãrman, echipã din campionatul judeţean Braşov, ialomiţenii învingînd lejer cu scorul de 4-1, prin golurile lui Marius Onofraş, de douã ori, Bruno Fernandes şi Raul Rusescu. «Bursucul» a aliniat urmãtoarea formulã de start: Grigore-Matei, Mijatovic, Mehmedovic, Brandan-Todoran, Ricardo, Apostol, Bozok-Onofraş, Dãnãlache, iar în repriza a doua s-a bazat pe componenţa: Tudor-Nicu, Fernandes, Galamaz, Bordeanu-Frunzã, Pãdureţu, Paraschiv, Rusescu-Stan, Bilaşco.
Onofraş, bucuros de revenire
Autorul unei duble în primul meci amical al Unirii Urziceni din aceastã varã, vîrful Marius Onofraş a declarat cã a depãşit problemele medicale care l-au ţinut departe de gazon în returul sezonului precedent. «Am avut ceva probleme în ultima perioadã şi nu am mai putut juca, însã sper ca de acum înainte sã fiu sãnãtos şi sã pot juca. Este cel mai important pentru mine» a precizat atacantul care a înscris de 8 ori sezonul trecut pentru Unirea. Întrebat unde şi-ar dori ca formaţia ialomiţeanã sã dispute jocurile de pe teren propriu în cea mai importantã competiţie intercluburi din Europa, Onofraş a fost tranşant: «Nu conteazã pe ce stadion din România vom juca în Liga Campionilor, important este sã jucãm în România. Nu ar fi normal sã jucãm într-o altã ţarã, aşa cum s-a vehiculat cã am putea merge în Austria. Ar fi pãcat cred, ca o campioanã sã nu poatã juca în ţara ei. În România, fie cã vom juca în Ghencea sau pe alt stadion, cred cã vom fi iubiţi la fel peste tot. Am jucat pe teren, am cîştigat pe merit campionatul şi cred cã sîntem iubiţi peste tot în ţarã» a conchis «Ono».
Au renunţat la un slovac, a venit un român
Antrenorul campioanei, Dan Petrescu, a decis sã renunţe la mijlocaşul slovac Miroslav Bozok, 25 de ani, testat în prima reprizã a amicalului cu echipa de divizie judeţeanã din Braşov. Jucãtorul, aflat sub contract cu formaţia MFK Ruzomberok, pentru care a evoluat în 30 de partide şi a înscris de 4 ori în sezonul trecut, a venit în probe la Unirea dupã ce ratase un transfer la campioana Poloniei, Wisla Cracovia, din cîte se pare din motive medicale. «Miro este un jucãtor foarte bun la vîrsta sa. Un fotbalist promiţãtor care poate evolua în linia medianã în banda dreaptã ori pe postul de aripã stînga» a explicat, la sosirea în România, agentul mijlocaşului, Vladimir Varga. Altfel, formaţia din Urziceni s-a înţeles cu fundaşul central de picior stîng Dãnuţ Munteanu, ultima datã la FC Vaslui, care urmeazã sã semneze un contract pe o duratã de doi ani cu ialomiţenii. Acesta a mai evoluat între 2006 şi 2008 la Unirea, însã în aceastã perioadã acuzã probleme medicale.
Sãptãmîna sãrbãtoriţilor
Nu mai puţin decît patru jucãtori din lotul ialomiţenilor şi-au aniversat sau urmeazã sã-şi sãrbãtoreascã zilele de naştere în aceastã perioadã. În data de 9 iulie, atacantul Raul Rusescu a împlinit 21 de ani, pe 13 iulie un alt vîrf, Marius Bilaşco, a intrat în al 28-lea an din viaţã, în timp de Cristian Dãnãlache va împlini pe 15 iulie vîrsta de 27 de ani. De asemenea, mijlocaşul defensiv Ricardo Gomes îşi va aniversa ziua de naştere pe 18 iulie, cînd va împlini 28 de ani. Pentru Rusescu, cadourile au venit cu cîteva zile înainte de aniversare, el reuşind sã înscrie ultimul gol pentru Unirea în amicalul cu Înfrãţirea Hãrman, dar şi primul gol pentru Unirea în meciul amical cu Petrolul Ploieşti, disputat sîmbãtã, 11 iulie.
Portarii Grigore şi Tudor, încã 2 ani la Urziceni
Dupã ce contractele le-au expirat în aceastã varã, portarii Cãtãlin Grigore şi Daniel Tudor au semnat prelungirea înţelegerilor cu gruparea ialomiţeanã. Cei doi goalkeeperi au parafat angajamente pe o duratã de doi ani cu Unirea Urziceni chiar dacã, în ultimul sezon, Tudor nu a fost folosit decît în douã meciuri în tur, cu FC Braşov (0-1) şi Poli Iaşi (0-1), iar Grigore nu a apãrat decît în douã partide în retur, cu Gloria Bistriţa (3-0) şi Farul Constanţa (1-0). Cel din urmã a fost curtat în aceastã pauzã competiţonalã şi de nou promovata în prima ligã Astra Ploieşti.
În Champions League, în România
Clubul Unirea Urziceni a fost înştiinţat oficial, la sfîrşitul sãptãmînii precedente, de UEFA, despre faptul cã meciurile de pe teren propriu din Champions League nu se pot disputa decît în România. Ialomiţenii au fãcut demersuri la forul european pentru a primi acceptul de a evolua în Austria, la Klagenfurt, ca urmare a unei oferte extrem de avantajoase din punct de vedere financiar venitã din partea Primãriei locale, ţinînd cont şi cã stadionul «Tineretului» din Urziceni nu corespunde normelor UEFA pentru meciurile de Liga Campionilor. Austriecii ofereau aproximativ 3 milioane de euro pentru cele 3 jocuri de pe teren propriu ale Unirii, însã experţi UEFA nu au avizat schimbarea doritã de oficialii campioanei. Astfel, soluţii alternative pentru disputarea partidelor de acasã ale trupei lui Dan Petrescu rãmîn stadionul Stelei, Ghencea şi stadionul lui CFR Cluj, Dr. Constantin Rãdulescu, singurele omologate de forul european pentru aceastã competiţie.
Startul oficial în noul sezon, dublã cu CFR Cluj
Ialomiţenii vor debuta oficial în noul sezon o datã cu meciul din Supercupa României, programat pe 26 iulie, atunci cînd vor întîlni cîştigãtoarea Cupei României, CFR Cluj, partida urmînd sã se dispute pe teren neutru, la Bucureşti. La numai cîteva zile distanţã, pe 1 august, în cadrul primei etape a Ligii I, Unirea Urziceni va evolua în deplasare tot în compania adversarei din Supercupã, formaţia clujeanã. În urmãtoarele 6 etape ale campionatului, elevii lui Dan Petrescu vor mai da piept, în ordine, cu Rapid Bucureşti (acasã), Steaua Bucureşti (în deplasare), FC Timişoara (acasã), Oţelul Galaţi (în deplasare), Unirea Alba Iulia (acasã) şi Dinamo Bucureşti (în deplasare). «Avînd în vedere cã în luna august nu avem meciuri în Champions League, va fi mult mai bine sã avem meciurile grele în acea perioadã. Vom întîlni în primele trei etape principalele candidate la titlu. Dacã vom avea rezultate negative va fi foarte greu, dar nu va fi o tragedie» a declarat antrenorul campioanei, Dan Petrescu.
Au plecat în Scoţia
Ieri dupã amiazã, luni, 13 iulie, ialomiţenii au plecat în cel de-al doilea cantonament al verii, în Scoţia, urmînd a efectua un turneu de pregãtire similar celui dinaintea sezonului precedent. Elevii lui Dan Petrescu, care vor fi cazaţi la baza de pregãtire a campioanei Scoţiei, Celtic Glasgow, vor susţine pe pãmînt britanic 4 partide de verificare, dupã urmãtorul program: Ayr United, liga a doua scoţianã (15 iulie), Celtic Glasgow, campioana Scoţiei (18 iulie), FC Rangers, prima ligã scoţianã (20 iulie) şi Plymouth Argyle, liga a doua din Anglia (22 iulie). «În Scoţia, la fel ca şi la Braşov vom merge sã ne pregãtim cît mai bine. Meciurile amicale sînt cu echipe foarte bune şi sînt foarte importante pentru cã se joacã în alt ritm decît în România» a precizat antrenorul Unirii, Dan Petrescu.

Dan Petrescu, antrenorul campioanei din Urziceni:
«Anul acesta va fi mult mai greu pentru Unirea»
Antrenorul Unirii Urziceni a vorbit, dupã partida amicalã cu Petrolul Ploieşti despre jocul formaţiei ialomiţene, despre cantonamentul de la Braşov, campania de achiziţii şi, nu în ultimul rînd, şi-a exprimat regretul cã echipa din Bãrãgan nu este bãgatã în seamã de presã.
Mister, mulţumit de rezultat, de jocul echipei?
Noi tot timpul vrem sã cîştigãm, chiar şi în partidele amicale. Mai ales acum, pentru cã avem o presiune mai mare din punct de vedere al rezultatelor. Chiar dacã nu sîntem o echipã mediatizatã, cum sînt Steaua, Dinamo, CFR Cluj, pentru noi nu este o dramã cînd facem cîte un egal. Însã, este clar cã rezultatul nu poate sã ne mulţumeascã pentru cã am jucat cu o echipã de liga secundã. În meciul cu Petrolul am stat rãu din punct de vedere fizic.
I-aţi certat pe fotbalişti dupã la finalul meciului?
Dacã învingeam în acest joc poate nu era bine, pentru cã şi anul trecut am pierdut cel de-al doilea amical, 1-4 cu Elche, tot o echipã de ligã secundã, dar din Spania, dupã care ne-a mers bine. Sînt mulţumit cã nu avem niciun jucãtor accidentat dupã joc. Nu vorbesc cu bãieţii la cald, imediat dupã meci. Trebuie sã ne liniştim sã ne adunãm şi abia dupã aceea sã vorbim. Nu are rost sã ţip acum la ei, chiar dacã echipa pierde aştept douã zile şi abia apoi discut cu ei.
Jucãtorii au tras din greu la Braşov...
Chiar şi cu o zi înaintea jocului cu Petrolul bãieţii au avut douã antrenamente fizice foarte tari. Nu au fost 100% în meciul cu Ploieşti. Au fost însã greşeli nu numai din cauza oboselii, poate şi din cauza schimbãrii sistemului de joc, a prezenţei cîtorva jucãtori noi precum Daniel Stan şi Dan Matei care nu au evoluat în ultimul an într-un meci oficial. Totuşi, trebuie sã ţinem cont cã sîntem abia la începutul pregãtirii.
Campania de achiziţii este deocamdatã sãracã...
Anul acesta va fi mult mai greu pentru Unirea. Sper din tot sufletul sã mai reuşim sã aducem 4 jucãtori importanţi. Dacã nu, va fi foarte greu. Dacã îi vom aduce cu douã zile înainte de a începe campionatul nu-mi convine, dar mai bine decît niciodatã. Aceşti jucãtori sînt necesari în toate compartimentele. Viaţa noastrã va fi mult mai grea dacã nu vom reuşi aceste transferuri. Dar, cum se şti, pe criza aceasta economicã nu se dau banii aşa uşor, iar jucãtorii pe care îi dorim noi nu vrea nimeni sã se despartã de ei.
S-a modificat ceva la Unirea dupã cîştigarea campionatului?
Noi nu ne-am schimbat cu nimic faţã de sezonul precedent, am rãmas aceeaşi echipã puţin mediatizatã. A doua zi dupã cîştigarea campionatului am fost şi noi pe prima paginã a ziarelor şi atît. Probabil, lumea îşi va aduce aminte de noi cu cîteva zile înaintea meciurilor de Liga Campionilor. Şi doar atît. E normal ca suporterii mai mulţi sã fie la cluburile mari.