joi, 28 februarie 2008

Petrescu:
“Degeaba am eliminat pe Steaua şi Rapid
dacă nu cîştigăm finala“
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că echipa sa putea să câştige la o diferenţã mult mai mare meciul cu Rapid, din sferturile Cupei României, şi că acum are datoria să cucerească trofeul sau cel puţin să joace finala. „Nu mă aşteptam ca echipa să joace atît de bine. Cred că este cel mai bun meci de cînd am venit eu la Urziceni. Rezultatul este însă unul mincinos, trebuia să fie 3-0 sau 4-0 după desfăşurarea jocului. Nu mă aşteptam să dominăm meciul din minutul 5 şi pînă la fluierul final. Am meritat această victorie“ a declarat Dan Petrescu.
Tehnicianul a anunţat că obiectivul echipei este, după acest succes, cel puţin calificarea în finala Cupei României. „Degeaba am eliminat pe Steaua şi Rapid dacă nu cîştigăm finala sau măcar dacă nu o jucăm. Acesta este drumul cel mai accesibil căre Europa. Dacă vom ajunge să jucăm în cupele europene, nu ne vom face de rîs. Şanse la locul 2 în campionat nu avem, noi jucăm pentru locul 6“ a menţionat antrenorul Urziceniului. (George ŞEITAN)

Niciun comentariu: