vineri, 21 martie 2008

Se văd cupele
de George Şeitan
l Urziceniul a ajuns pe locul 5, care duce în UEFA, în timp ce Buzăul e cuprins de grijile retrogradării
Elevii lui Dan Petrescu au alergat aseară pentru a recupera punctele irosite în Ghencea. Au presat încontinuu, iar în careul lui Mincă a plouat cu centrări. Prima fază periculoasă i-a aparţinut lui Bilaşco (’8), şut din 10 metri, reţinut de portarul oaspeţilor. Buzăul a replicat prin Ioviţă (’20), dar Stelea a scos salvator.
Centrarea lui Pădureţu reluată cu capul de Galamaz (’34), din 6 metri, l-a lăsat spectator pe Mincă, iar gazdele conduceau cu 1-0. Cu trei minute înainte de pauză, căpitanul ialomiţenilor putea majora diferenţa, din centrarea aceluiaşi Pădureţu, dar mingea trimisă cu capul a nimerit plasa laterală.
În repriza a doua, buzoienii au forţat egalarea şi l-au trimis în atac pe Liţu, dar tot Urziceniul a fost formaţia periculoasă. Stelea a închis poarta,
iar Ciprian Petre (’64) l-a executat pe Mincă din 10 metri, cu un şut la colţul lung. Nici după eliminarea lui Mehmedovici (’72) pentru cel de-al doilea galben, elevii lui Ştefan Stoica nu au pus probleme. Ciprian Petre a ratat din faţa porţii cel de-al treilea gol, iar Buzăul a arătat ca o echipă care se îndreaptă încet, dar sigur, spre liga secundă.

Niciun comentariu: