marți, 20 mai 2008

Hidişan, cap de listă la Urziceni
Mijlocaşul Florin Hidişan este în aceste zile curtat de Unirea Urziceni, jucătorul care a fost la un pas de a ajunge la echipa ialomiţeană şi în iarnă. Acesta nu exclude o eventuală plecare de la UTA, în cazul în care cluburile se înţeleg. „Am primit în aceste zile cîteva oferte. Din cîte ştiu eu, aceste oferte au ajuns şi pe masa conducătorilor de la UTA, iar în această săptămînă urmează să se clarifice totul. Chiar dacă cluburile se vor înţelege, urmează ca şi eu să discut detaliile unui eventual contract şi să fiu de acord cu ce mi se propune“ a declarat Hidişan. Mijlocaşul arădenilor este dorit şi de FC Vaslui, Poli Timişoara, Rapid şi Dinamo. Altfel, conducerea ialomiţenilor ar vrea să-i aducă la echipă pe Mardare şi Buhuş de la FC Vaslui, Todoran de la Farul şi Bîlbă de la Poli Iaşi.

Niciun comentariu: