«Pe Zola îl băteam mereu la cărţi!»
Dan Petrescu rememorează anii de glorie petrecuţi la Chelsea şi nu uită prin ce a trecut după ce a marcat golul victoriei României, chiar în poarta Angliei, la Mondialul din 1998
Fostul star al celor de la Chelsea Londra şi actualul tehnician al Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a acordat un amplu interviu site-ului oficial al clubului patronat de Roman Abramovici. „Bursucul” a rememorat cei cinci ani petrecuţi pe Stamford Bridge, dezvăluind totodată că n-a ştiut de lîngă cine a marcat în meciul cu Anglia de la Mondialul din 1998 şi că s-a speriat teribil cînd a realizat că va trebui să se întoarcă în Anglia.
-Cum ai ajuns la Chelsea?
Evoluam pentru Sheffield Wednesday cînd am venit în Anglia şi am auzit că Glenn Hoddle e interesat să mă cumpere. Antrenorul cu portarii a fost cel care ne-a întrebat pe mine şi pe agentul meu dacă aş vrea să merg la Chelsea. Să fiu sincer, la început, nu ştiam prea multe. Ştiam doar că Hoddle a fost un manager şi un jucător fantastic şi că Chelsea era în Londra!
-Care sînt cele mai puternice amintiri ale tale?
Prima finală a Cupei Angliei. E una dintre ele, pentru că oricare fotbalist care vine aici, în special din ţara mea, ar adora să joace într-o asemenea partidă. Să evoluezi pe Wembley e cea mai frumoasă amintire care îmi vine acum în minte. Toţi cei din România iubesc fotbalul englez şi toţi iubesc Chelsea, dar nu ştiu de ce! Nu sînt prea mulţi suporteri ai altor echipe, iar acum, în finala Ligii Campionilor, toată lumea din România va ţine, evident, cu Chelsea.
-Care a fost cel mai important gol înscris de tine?
Poate cel împotriva lui Galatasaray în Liga Campionilor, cînd am învins cu 1-0. Cel mai memorabil meci a fost cel în care am condus Barcelona cu 3-0 la pauză. A fost fantastic. Am jucat atîtea meciuri în Ligă în acel an şi am ajuns doar pînă în sferturi. Toţi eram obosiţi. Din păcate, la retur, Barcelona a revenit. A fost un meci dezamăgitor pentru că am fost rezervă.
-Cum te-ai simţit când toţi suporterii lui Chelsea au făcut o petiţie pentru a fi oprit?
Nu am vrut să plec de la club şi m-am bucurat enorm cînd fanii mi-au arătat că vor să rămîn la echipă. În fotbal, însă, nu jucătorii sînt cei care decid ce fac.
-De ce ai plecat totuşi?
Managerul mi-a explicat clar că nu fac parte din planurile sale şi că trebuie să merg la o altă echipă. A fost foarte simplu.
-Ce face din acest club un lucru atît de special pentru tine?
Cred că e special prin faptul că am jucat atît timp aici. De fiecare dată cînd mă întorc, mă simt ca acasă, şi de fiecare dată cînd am timp, vin să văd meciuri ale lui Chelsea.
-Cine crezi că va cîştiga Liga Campionilor?
Chelsea. Au jucători mai buni decât Manchester United şi nici unul dintre ei nu e accidentat. Au şi o foame mai mare de trofee. Cred însă că echipa care va marca prima va lua trofeul.
-Eşti antrenor...
Am început să antrenez acum cinci ani şi cred că este destul de dificil să faci acest lucru. Cred că a fost mult mai bine cînd jucam şi cred că oricare alt antrenor simte aceeaşi chestie. Nu e uşor să munceşti cu 27 de jucători şi să îi mulţumeşti pe toţi. Dar, îmi fac treaba bine, îmi place că pot sta pe gazon. Nu sînt un tip făcut să stau la birou.
-Ţi-a plăcut să joci pentru Chelsea şi să marchezi împotriva Angliei?
Aceia au fost cei mai buni ani din viaţa mea. Cînd am înscris împotriva Angliei a fost puţin ciudat, pentru că îmi amintesc că m-am bucurat ca un copil că am marcat, dar un minut mai tîrziu m-am gândit: “Ce am făcut? Acum trebuie să mă întorc în Anglia…”. Îmi amintesc că, după meci, Glenn Hoddle a venit la mine şi m-a sărutat în autobuzul care urma să ne ducă la hotel, spunându-mi: “E ok, ţi-ai făcut meseria. Bravo şi mult noroc în viitor”. Chiar şi antrenorul meu a fost surprins, pentru că în Romania, dacă pierzi, nu ai timp de fair-play. Cînd m-am întors în Anglia mi-a fost uşor, pentru că toată lumea a fost concentrată la partida cu Argentina şi a uitat de golul meu.
-Nu a fost Graeme Le Saux în acel meci?
Să fiu sincer, în timpul meciului nu am ştiut că el era acolo cînd am marcat. Am crezut că e Tony Adams. Dar, după joc, am realizat ce s-a întîmplat şi am fost sigur că va avea multe probleme la următoarele antrenamente.
-Cele mai mari performanţe?
La nivel internaţional: golul împotriva Angliei şi cel cu SUA la “World Cup” 1994, cînd România a trecut de grupă. La Chelsea, cîştigarea Cupei Angliei, a Cupei Cupelor şi a Cupei Ligii.
-Cel mai bun antrenor pe care l-ai avut?
Glenn Hoddle a fost ca un tată pentru mine. Nu am avut niciodată vreo problemă. Obişnuia să îmi spună ca sînt cel mai bun fotbalist din lume pe postul meu şi că nu trebuie decît să continuu să fac ceea ce făceam deja. Am avut o perioadă fantastică şi cu Ruud Gullit, şi el a fost un manager grozav.
-Cu care dintre actualii jucători de la Chelsea ai vrea să joci?
Ca jucător şi ca manager, aş fi încîntat să am un fotbalist ca Essien în echipa mea. Poate juca oriunde, dar nu ştiu cît de bun e în poartă.
-Care au fost cei mari jucători din cariera ta?
Gianfranco Zola. Era un tip foarte tăcut, dar m-am înţeles foarte bine cu el. Nu ieşea niciodată din casă după ora 22.00, juca golf în fiecare zi şi rămînea să bată lovituri libere ore întregi după antrenamente. A fost extraordinar să joc fotbal cu el, deşi nu era un bun jucător de cărţi. Cu mine, pierdea mereu. Toată lumea era entuziasmată să îl vadă pe teren, iar la antrenamente făcea lucruri incredibile cu mingea.