marți, 29 iulie 2008

MM are deja numele cîştigătoarei Ligii I
Mihai Stoica ştie deja care va fi ordinea la finalul actualei ediţii de Liga 1, deşi etapa întîi nici nu s-a terminat încă. Managerul Unirii Urziceni a declarat, luni, că în viziuna sa, Steaua este favorită la poziţia supremă. „Pentru a cîştiga titlul de campioană doi ani la rînd, trebuie să faci ceva schimbări în sezonul următor, deoarece intervine o saturaţie la nivelul fotbaliştilor. Clujenii şi-au creat două echipe, să vedem cum se vor descurca. Eu văd Steaua favorită la titlu, tocmai datorită faptului că a fost singura echipă care a reuşit după Revoluţie să cucerească două titluri consecutive şi nici nu a avut foarte mulţi ani fără să fie cîştigătoare. Ordinea pe podium va fi Steaua, Rapid, CFR“ a declarat Mihai Stoica.

Niciun comentariu: