miercuri, 17 septembrie 2008

HAMBURG-URZICENI, JOI, ORA 20:00
FIŢI INIMI NEÎNFRICATE
Cu inimile neînfricate au plecat fotbaliştii Unirii Urziceni, dar şi staff-ul ialomiţean în Germania pentru primul meci din Cupa UEFA. Managerul Mihai Stoica este convins că un rezultat pozitiv contra nemţilor de la Hamburg ar fi similar cu cea mai mare surpriză din cadrul Cupei UEFA. «Este începutul unei aventuri europene pe care noi o dorim cît mai lungă. Poate că ajutaţi şi de puţină şansă vom reuşi să realizăm o surpriză. Ar fi poate cea mai mare surpriză a Cupei UEFA» a declarat MM.
Opinia lui este împărtăşită şi de antrenorul Dan Petrescu, care îi priveşte pe germani ca favoriţii principali la cîştigarea competiţiei. «Este clar că jucătorii vor da tot ce au mai bun din ei. La meciul acesta nici nu este nevoie să-i mai motivez suplimentar. N-am avut noroc la tragerea la sorţi dar presiunea este pe Hamburg nu pe noi. Marii favoriţi sînt nemţii, poate chiar şi la cîştigarea Cupei UEFA» a declarat „Bursucul“.
De pe teren lucrurile se văd un pic altfel, dar Bogdan Mara spune că Unirea Urziceni este capabilă, aşa cum a arătat-o şi în Liga 1, de evoluţii şi rezultate surprinzătoare. «Va fi o experienţă extraordinară pentru noi, toţi sîntem motivaţi şi ne dorim enorm să facem un meci bun şi să obţinem un rezultat bun la Hamburg» a precizat mijlocaşul.

Niciun comentariu: