miercuri, 17 septembrie 2008

HAMBURG-URZICENI, JOI, ORA 20:00
MM: „La Hamburg va fi foarte greu, infernal“
Mihai Stoica, managerul Unirii Urziceni, a declarat că întîlnirea din Cupa UEFA, cu Hamburg, va fi foarte grea, dar speră ca elevii lui Dan Petrescu să se autodepăşească şi să reuşească o partidă bună. «Meciul de la Hamburg va fi foarte greu, infernal aş putea spune. Vor da preţuri mici la bilete pentru a umple stadionul, va fi o presiune foarte mare. Nemţii ne iau în serios, au trimis observator şi la meciul din Giuleşti. Sper ca băieţii să se autodepaşească, pentru că altfel nu avem şanse» a declarat MM.

Niciun comentariu: