Mihai Stoica:

„Nu ne-am propus

sã terminãm mai sus de locul 5“
La 43 de ani, Mihai Stoica este conducătorul de club cu cele mai mari realizări, în special pe plan internaţional. A ajuns de trei ori în primăvara europeană cu Steaua, odată pînă în semifinalele Cupei UEFA, şi are în palmares şi o calificare în grupele Ligii Campionilor cu formaţia din Ghencea. MM se poate mîndri şi cu cîteva zeci de fotbalişti descoperiţi, precum Florin Cernat, Sorin Ghionea sau Arlauskis. De aproape doi ani este manager general la Unirea Urziceni şi formează o echipă „teribilă” împreună cu Dan Petrescu la gruparea ialomiţeană, care a dominat turul în Liga I

A început un nou an pentru tine şi Unirea Urziceni,

ce aşteptări ai în 2009 pe plan profesional?

MM: Avem acelaşi obiectiv ca la începutul campionatului. Noi, practic, am avut un obiectiv pe termen lung, să construim o echipă în trei ani, dar am reuşit acest lucru încă din primul sezon. Anul ăsta vrem să reedităm performanţa de anul trecut, în nici un caz nu ne-am propus mai mult decît locul cinci.

Unirea a condus în clasament aproape tot turul, nu visaţi totuşi la mai mult decît la Cupa UEFA?

MM: Una e să visăm şi alta e să ne fixăm un obiectiv. Să vedem dacă va fi un an în care visele devin realitate. Deocamdată, n-am motive să fiu foarte optimist, nici nu sînt prea optimist de felul meu.

Momentan, sînteţi pe locul secund. Ce ar însemna să terminaţi campionatul pe această poziţie?

MM: Locul doi e practic locul cinci, poate să fie doar o satisfacţie platonică pentru că ai întrecut echipe care îşi propun să cîştige titlul. Ar fi totuşi o performanţă să ieşim vicecampioni, chiar dacă şansele de accedere în Champions League sînt nule.

Unirea Urziceni a învins în toamnă pe Rapid şi pe Dinamo în deplasare, ai avut o satisfacţie
în plus după aceste două victorii?

MM: Nu neapărat, chiar dacă te referi la adversitatea cu suporterii celor două echipe. În schimb, relaţii cum am cu oficialii lui Dinamo nu am cu nici un conducător din ţară. Cu Cristi Borcea sînt în relaţii excelente, chiar dacă în emisiuni ne contrăm şi reprezentăm interese divergente. E foarte ciudată viaţa asta în lumea fotbalului.

Ce ai simţit cînd Unirea a pierdut cu Steaua în Ghencea, după un gol marcat de Kapetanos cu fundul?

MM: Nimic. A fost la fel ca la Middlesbrough. Am simţit dinainte că va ieşi prost, că vom pierde. În Ghencea, conta mult şi cum vom pierde, pentru că toată lumea bătea cîmpii înainte de meci. Faptul că n-am terminat pe primul loc poate să ne ajute mult, cum ne-a ajutat de altfel şi golul luat în prima etapă, în prelungirile partidei de la Braşov.

Ţi-e teamă că jucătorii nu ar fi rămas cu picioarele pe pămînt, dacă Unirea ieşea campioană de toamnă?

MM: Nu, dar erau mult mai greu de antrenat, chiar dacă sînt, poate, cei mai inteligenţi jucători cu care am lucrat în toată cariera mea.

Sezonul trecut, echipa ta a fost cea mai dezavantajată formaţie de către arbitri.

Cum a fost în tur arbitrajul?

MM: Am avut probleme mari la meciul cu Craiova, la o partidă cu o contracandidată la cupele europene. Arbitrajul a fost tendenţios şi sînt supărat că a venit din partea unui om de la care nu mă aşteptam să ne dezavantajeze atît de evident. Au fost probleme şi la Vaslui, dar acolo am cîştigat. Comparând, însă, cu sezonul trecut, a fost mai bine.

La Unirea Urziceni faci cam de toate. Ce înseamnă practic această funcţie de manager general

pe care o ocupi tu?

MM: Un fel de director sportiv, dar e greu de explicat în cîteva cuvinte. Fiecare club e condus şi organizat în mod diferit în România. Aici, eu mă ocup cam de toate, de la a alege culorile echipamentului şi fontul cu care sînt inscripţionate numele jucătorilor, pînă la aducerea de fotbalişti, care trebuie să fie în concordanţă deplină cu ceea ce doreşte antrenorul. În orice caz, eu sunt omul detaliilor.

Ai descoperit foarte mulţi jucători de-a lungul carierei tale.

MM: Am descoperit mulţi jucători pentru că am căutat mult şi pentru că asta e meseria mea şi o fac cu aceeaşi pasiune ca în prima zi. E foarte important bagajul de cunoştinţe, dar contează şi „ochiul”, pentru că te cam naşti cu el. Cînd îţi respecţi foarte mult meseria şi ai şi puţin talent, n-ai cum să nu reuşeşti. Din 1992, de când am intrat în fotbal, eu nu am avut nici un alt proiect, chiar dacă oferte au existat.

Continuarea interviului în numărul 144 al revistei Sport Magazin...