miercuri, 8 aprilie 2009

Marius Bilaşco, istoria unei cariere

„Bilă“ autorul unei duble la Buzău după 4 ani şi jumătate
Marius Ioan Bilaşco (născut la data de 13 iulie 1981 la Sighetu Marmaţiei, Maramureş, România) este un fotbalist român care evoluează în prezent pe postul de atacant la formaţia de primă ligă Unirea Urziceni. Este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai constanţi fotbalişti din anii 2000 în Liga 1, deşi nu a rupt niciodată gura târgului sau nu a reuşit să marcheze foarte multe goluri pentru echipele la care a evoluat. Bilaşco a reuşit să bifeze aproape 200 de prezenţe în primul eşalon fotbalistic al ţării.
Produs al Şcolii de Fotbal "Nicolae Dobrin" din Piteşti, Marius Bilaşco a reuşit prima sa performanţă notabilă în timpul junioratului, reuşind să devină Campion Naţional la Juniori alături de Sporting Piteşti. În plus, a reuşit să bifeze 32 de apariţii în echipa naţională de juniori a României.
Cel poreclit Bilă a debutat la echipa mare a celor de la FC Argeş în anul 1998. Pe 24 octombrie 1998, el debuta în Liga 1, într-un meci câştigat de formaţia sa cu scorul de 1-0 în faţa lui FC Naţional. În total, în acest prim sezon în care a evoluat la echipa piteşteană, Bilaşco a jucat 6 meciuri, nereuşind să marcheze niciun gol.
A fost cedat de către piteşteni în turul următorului sezon la formaţia FC Oneşti. După ce a făcut un tur de sezon şi un început de retur destul de bun la echipa care avea să retrogradeze la finalul sezonului, bifând 19 prezenţe şi marcând de 2 ori pentru această echipă, s-a întors la FC Argeş, unde a mai evoluat în 5 partide până la sfârşitul ediţiei 1999-2000 a Ligii 1.
Tot în 2000, a evoluat în câteva meciuri în liga secundă pentru Politehnica Timişoara, iar după ce a marcat 2 goluri în 6 meciuri pentru timişoreni a plecat în Maramureş, pentru a evolua pentru FC Baia Mare, echipă din judeţul său natal.
Deşi băimărenii evoluau în liga secundă, Bilaşco a reuşit o serie de meciuri excelente pentru echipa maramureşeană, iar la finalul ambelor sezoane petrecute de el la Baia Mare echipa galben-albastră a fost aproape de promovarea în prima ligă, încheind pe locul 2 în fiecare dintre ele. În total, a bifat 41 de prezenţe în tricoul lui FC Baia Mare şi a marcat 12 goluri.
A revenit la FC Argeş la începutul sezonului 2002-2003, iar primul său meci de la revenire a fost o înfrângere a piteştenilor la Galaţi, scor 0-2. Bilaşco avea să îl înlocuiască în minutul 46 pe Grigorie Tudor. A urmat primul meci al lui Bilaşco ca titular, acesta fiind totuşi schimbat în minutul 73 al meciului cu FC Braşov. Evoluţiile fără gol l-au adus din nou pe banca de rezerve, iar în următoarele etape a evoluat foarte puţin.
A intrat însă pe parcursul partidelor şi, deşi golul întârzia să apară, Bilaşco avea evoluţii din ce în ce mai bune, evoluând în mai multe partide integral, printre care şi într-o victorie cu 5-1 împotriva lui Poli AEK Timişoara. În etapa cu numărul 24, a reuşit, în sfârşit, şi primul său gol : Bilaşco a egalat la unu într-un meci împotriva Ceahlăului, câştigat în cele din urmă de piteşteni. La finalul sezonului, sigheteanul a reuşit să acumuleze 26 de partide în tricoul alb-violet şi a marcat 3 goluri.
Sezonul 2003-2004 a fost început ca din puşcă de Marius, care a reuşit să marcheze primul gol al acelei ediţii de campionat împotriva lui Dinamo Bucureşti, într-un meci câştigat de argeşeni. Avea să fie unul din cele patru goluri marcate de Bilaşco în acel sezon, care îşi consolidase deja un loc de titular în echipa argeşeană.
Bilaşco îşi făcuse un obicei de a marca primul gol al piteştenilor într-o ediţie nouă de campionat. În sezonul 2004-2005, în meciul de start al acestei ediţii de campionat, Bilaşco a marcat singurul gol al piteştenilor, care au reuşit să obţină un egal împotriva Universităţii din Craiova. Pe 12 septembrie 2004, atacantul lui FC Argeş a marcat un nou gol extrem de important pentru formaţia sa, într-un egal smuls de piteşteni în meciul cu Steaua.
Au urmat goluri în partidele cu Poli Timişoara, o dublă împotriva celor de la Gloria Bistriţa (prima "dublă" a lui Bilaşco în Liga 1 pentru FC Argeş) şi primul gol în retur, împotriva formaţiei Universitatea Craiova. La finalul sezonului, Bilaşco avea să adune 8 goluri marcate, acest sezon devenind cel mai prolific al maramureşeanului din lunga sa şedere la Piteşti.
Ultimul sezon petrecut în totalitate de Bilaşco la Piteşti a fost sezonul 2005-2006. Primul său gol în acest sezon a venit relativ târziu, în etapa a 11-a, marcând golul victoriei în meciul disputat în deplasare, la Galaţi, împotriva Oţelului. Avea să fie unul din cele doar trei goluri marcate de atacant în acel sezon. A mai rămas la Piteşti în returului sezonului 2006-2007, la finalul căruia echipa alb-violetă avea să retrogradeze.
În pauza de iarnă a sezonului 2006-2007, Bilaşco lua drumul Urziceniului, echipă nou-promovată în acel sezon. Sigheteanul a bifat primele minute în tricoul formaţiei ialomiţene în meciul împotriva Oţelului din Galaţi, disputat la data de 23 februarie 2007. El l-a înlocuit în minutul 87 pe Cristian Constantin, autorul golului secund al formaţiei antrenate de Dan Petrescu.
În următorul meci, deşi tot rezervă, el a reuşit să joace mai mult, înlocuindu-l pe Marius Onofraş în minutul 63. În primul său meci ca titular, a făcut pereche în atac cu Bogdan Stancu. El a reuşit să marcheze primul său gol la Urziceni, iar Stancu a dublat avantajul Unirii.
Primul meci excelent făcut de Bilaşco la Urziceni a fost cel împotriva Stelei. Bucureştenii conduceau în minutul 84 cu 2-0, iar Bilaşco a reuşit să reducă din diferenţă iar apoi, în prelungiri, a reuşit o foarfecă de efect care a fost aproape să îl învingă pe Cornel Cernea, mingea lovind bara porţii goalkeeper-ului stelist.
Sezonul 2007-2008 a fost început de pe banca de rezerve de către Bilaşco, atacantul reuşind să marcheze din postura de nou-intrat şi primul său gol în acest sezon, împotriva formaţiei Oţelul Galaţi, în etapa a treia. După ce a fost mereu introdus în repriza a doua în primele cinci etape, Bilaşco a rămas pe bancă în meciul cu Steaua, câştigat de ialomiţeni datorită unui gol marcat în ultimul minut.
După încă un meci în care nu a evoluat, fiind "uitat" pe banca de rezerve, Marius a intrat ca titular în meciul cu Ceahlăul, evoluând toate minutele şi marcând primul gol al formaţiei sale. A fost titularizat astfel şi în următoarele opt partide, apoi a venit meciul cu Dacia Mioveni, când a intrat în minutul 21, iar apoi o nouă serie de trei meciuri jucate ca titular. În etapa cu numărul 29, a marcat golul egalării în meciul cu Pandurii Târgu Jiu, aducând un punct important în lupta pentru cupele europene.
Sezonul 2008-2009 a început mai prost pentru Bilaşco, atacantul Unirii lipsind în primele etape. În etapa a şaptea, Bilaşco a deschis scorul în Giuleşti, împotriva Rapidului, în chiar minutul 2, iar Unirea a reuşit să învingă Rapidul pentru prima oară în istorie.
Tot în acest sezon, Bilaşco a marcat golul victoriei pentru Unirea Urziceni împotriva celor de la Dinamo Bucureşti, la data de 16 noiembrie 2008, iar Unirea a trecut pe primul loc în clasament, întrecând-o chiar pe echipa învinsă.

Niciun comentariu: