duminică, 26 aprilie 2009

MM: „Niciodatã nu a fost un campionat aşa de strîns“
Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a vorbit la Sport Total FM despre meciul pe care ialomiţenii l-au jucat la Iaşi şi pe care băieţii lui Dan Petrescu l-au cîştigat cu 2-0.
„Trebuia să cîştigăm pentru că am marcat repede şi nu le-am dat nicio ocazie ieşenilor. Am învins în condiţiile în care am avut mai mulţi absenţi importanţi, dar asta se datorează antrenorilor. Am vrut şi spectacol, dar nu mai este timp de spectacol. Este al treilea meci fără gol, dar şi al şaselea meci în care nu am fost învinşi. Sînt bucuros că lucrez cu asemenea fotbalişti şi asemenea antrenori“ a precizat MM Stoica. „Noi am putea să ne luptăm şi pentru un loc pe podium, dar important este ca la finalul returului să terminăm pe un loc de cupă europeană. Este o mare nebunie în acest campionat, multe echipe au renunţat să mai lupte pentru un loc de cupe europene, am rămas 7. Niciodată nu a fost un campionat aşa de strîns. S-a mai jucat în trei campionatul, dar niciodată în 6-7. Este destul de greu să fii implicat în mod direct sau emoţional“ a spus Mihai Stoica la SPTfm.

Niciun comentariu: