miercuri, 1 aprilie 2009

Varga despre ora de disputare a meciului cu Otopeni

„Mã simt ca peştele în apă“
Mijlocaşul grupării ialomiţene, Dacian Varga, a declarat că nu este deranjat de ora de disputare a partidei dintre Unirea Urziceni şi CS Otopeni, programată de LPF sîmbătă, 4 aprilie, de la orele 12,00. „Sînt obişnuit cu orele acestea, dar şi cu nocturna mă acomodasem ţinînd cont că avem un stadion foarte frumos la Urziceni“ a explicat Varga. Fotbalistul împrumutat pînă în vară de la Sportul a precizat că se va simţi foarte bine la ora jocului pentru că mai bine de două sezoane a evoluat dimineaţa în liga secundă. „O să fiu ca peştele în apă la ora 12 ţinînd cont că doi ani şi jumătate am jucat la matineu“ a conchis nouarul Unirii Urziceni.

Niciun comentariu: