luni, 22 octombrie 2007

Ialomiţenii au pierdut dupã 7 etape, la Cluj, 0-2 cu liderul CFR
Stopaţi
Pe un frig pãtrunzãtor, Unirea Urziceni a cunoscut duminicã prima înfrîngere dupã 7 etape, în deplasare la CFR Cluj, în derby-ul etapei a 11-a. Învinşi cu
2-0, elevii lui Dan Petrescu au coborît pe locul al treilea în clasamentul Ligii I.
Cu o aşezare oarecum defensivã a ialomiţenilor, «feroviarii» au fost cei care au început partida mai bine. Tricã (’10) a fost primul care şi-a încercat şutul, dar nu a gãsit cadrul porţii de la 25 de metri. Apoi, Culio (’13) l-a întins pe Stelea cu o execuţie sub transversalã, deturnatã în corner de cãpitanul Unirii. Clujenii au înscris prin Fabbiani (’16), dar tuşierul Savaniu a indicat corect offside, iar reuşita a fost anulatã. Urziceniul a replicat prin Pãdureţu (’23), însã cei care au înscris au fost elevii lui Ioan Andone. Culio a centrat dintr-un corner acordat gratuit gazdelor, iar suedezul Sandberg a reluat cu capul din 6 metri (’29). Bilaşco (’33) a avut şansa sã restabileascã egalitatea, dar Nuno Claro a parat şutul fostului piteştean, Stancu (’35) a tras alãturi dintr-o loviturã liberã, iar Galamaz (’37) l-a imitat pe colegul sãu, cu o loviturã de cap. În corzi, clujenii au reuşit desprinderea prin Didy (’39), care a finalizat cu capul o pãtrundere a lui Semedo.
Partea secundã a fost mult mai echilibratã. «Feroviarii» au fãcut un pas înapoi, iar elevii lui Dan Petrescu nu s-au lãsat invitaţi la joc, însã ocaziile de gol au fost considerabil mai puţine faţã de primul mitan. Fabbiani (’73) a încercat sã înscrie, dar şutul sãu cu stîngul de la 16 metri a fost reţinut cu siguranţã de Stelea. Bilaşco (’75) a replicat prin printr-un şut din întoarcere peste transversalã, iar apoi Pãdureţu (’77) l-a evidenţiat pe Nuno Claro cu un trasor de la 30 de metri. Mureşan (’84) a irosit o ocazie uriaşã, şutînd peste transversalã din poziţie execelentã dupã un un-doi cu Didy. (G. ŞEITAN)
Petrescu: «Îi felicit pe bãieţi»
Antrenorul Dan Petrescu nu a pãrut afectat de înfrîngerea cu CFR, lãudîndu-şi elevii pentru prestaţie. «Dacã eram puţin mai curajoşi şi dacã toţi jucãtorii evoluau la maxim puteam chiar sã cîştigãm. Îi felicit pe bãieţi pentru atitudine. În repriza a doua, în afara ocaziei lui Mureşan, CFR nu a avut vreo ocazie. M-a surprins uşurinţa cu care am încasat primul gol, pentru cã jucãtorii mei se certau cu arbitrul de tuşã în loc sã fie atenţi la joc. Cînd joci la CFR acasã şi ai atîtea ocazii nu poţi fi supãrat. Pauza de campionat nu ne-a convenit» a declarat «Bursucul».
Moldovan a acuzat arbitrajul
Directorul sportiv Viorel Moldovan a mãrturisit cã existã o diferenţã de valoare între ardeleni şi ialomiţeni. «CFR nu m-a impresionat. Dacã eram mai obraznici, dacã aveam personalitate, dacã eram mai decişi puteam crea probleme. Trebuie însã sã recunosc cã s-a vãzut o diferenţã de valoare între cele douã echipe» a precizat Moldovan. «N-am reuşit sã speculãm problemele din defensiva gazdelor, n-am dezvoltat jocul pe margini şi am abuzat de mingi lungi pentru Bilaşco. Pãcat cã n-am profitat, pãcat cã nu i-am fãcut sã sufere mai mult în defensivã» a adãugat acesta. Managerul sportiv al ialomiţenilor a comentat şi arbitrajul, acuzînd neacordarea unui 11 metri la Bilaşco: «Au fost unele decizii contradictorii. La 1-0 puteam beneficia de un penalti şi cred cã altul era rezultatul final dacã marcam atunci sau intram cu 1-2 la pauzã».
Dor de MM
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica a vãzut jocul cu CFR din tribuna oficialã, alãturi de directorul sportiv Viorel Moldovan. Preşedintele ialomiţenilor a fost suspendat douã etape şi amendat cu 280 lei, în urma eliminãrii de la partida Unirea-Poli Iaşi, scor 1-0. «Poate cã era importantã şi prezenţa lui MM pe banca de rezerve» a comentat Dan Petrescu la sfîrşitul jocului de la Cluj.
Stelea, la meciul 200
Cãpitanul Urziceniului, Bogdan Stelea a bifat în partida cu CFR Cluj meciul cu numãrul 200 în prima ligã din România. Portarul titular al echipei antrenate de Dan Petrescu a debutat în divizia A în urmã cu 21 de ani, într-un joc Dinamo-Oţelul 2-0. «Arnold», care va împlini în decembrie 40 de ani, este al doilea jucãtor al Urziceniului care trece de borna celor 200 de prezenţe în Liga I, dupã Florin Ganea care a strîns 222 de jocuri în primul eşalon.
Duminicã vin Pandurii
Duminicã, 28 octombrie, cu începere de la orele 15,00, în direct pe Naţional TV, Unirea Urziceni, locul 3 în clasament, va juca pe propriul teren în etapa a 12-a cu Pandurii Tîrgu Jiu, locul 11 în campionat. «Dacã vom cîştiga cu Pandurii ne vom reveni» a anunţat «principalul» Dan Petrescu obiectivul pentru partida din weekend. Oltenii au pierdut etapa precedentã, 0-1 acasã cu Dinamo, aflîndu-se la a cincea înfrîngere consecutivã.

CFR Cluj-Unirea Urziceni 2-0
Au marcat: Sandberg (’29), Didy (’39)
CFR: Nuno Claro-Tony, De Sousa, Sandberg, Panin-Semedo (’70 Minteuan), Tricã (’80 Mureşan), Dani (’89 Leao), Culio-Didy, Fabbiani.
Antrenor: Ioan Andone
URZICENI: Stelea-Galamaz, D. Munteanu (’75 Onofraş), Mehmedovic, Bordeanu-Ricardo-Mara (’46 Cr. Constantin), V. Negru (’24 I. Apostol), Pãdureţu, B. Stancu-Bilaşco.
Antrenor: Dan Petrescu
Arbitri: A. Bogaciu (Bucureşti), M. Savaniu (Sibiu), C. Fecioru (Bucureşti)
Stadion: «Dr. Constantin Rãdulescu», 7000 de spectatori

Niciun comentariu: