luni, 29 octombrie 2007

Mihai Stoica:
“Mi-aş dori un arbitraj corect cu Dinamo“
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a vorbit asearã, la sport.ro, despre meciurile ialomiţenilor din aceastã sãptãmînã, cu Dinamo, miercuri, pe propriul teren şi cu Rapid, duminicã, în deplasare. “Orice punct obţinut cu Dinamo şi Rapid reprezintã un succes pentru noi. Ne dorim din toatã inima rezultate bune cu granzii campionatului, dar sîntem conştienţi cã va fi foarte greu. Nu ne-am ridicat cu picioarele de pe pãmînt nici mãcar pentru o clipã. Rãmînem ancoraţi în realitate, ne ştim valoarea, ştim cã trebuie sã muncim pentru a ajunge acolo unde ne dorim, în prima treime a campionatului. Avem şanse reale, dar pentru a ne îndeplini obiectivul avem nevoie de aceleaşi şanse ca şi contracandidatele noastre“ a declarat MM.
Şeful de la Urziceni s-a referit la partida cu Dinamo. “Jucãm împotriva campioanei en-titre şi avem un meci dificil din toate punctele de vedere. Nu vor conta doar valoarea lotului dinamovist şi valoarea unui antrenor de clasã, cum este Walter Zenga, ci şi tertipurile folosite de unii jucãtori care simuleazã foarte mult. Nu vreau sã pronunţ nume. Mi-aş dori ca echipa noastrã sã facã un joc bun, cum a fãcut şi cu Steaua şi, poate mai mult, mi-aş dori un arbitraj corect. Va fi un meci atractiv pentru suporterii noştri, pentru dinamovişti şi pentru fotbalul românesc, deoarece se întîlnesc douã echipe valoroase» a completat managerul FC Unirea.
Preşedintele Urziceniului a comentat şi relaţia de prietenie cu antrenorul “cîinilor“. “Frate, frate, dar brînza e pe bani. Walter îşi doreşte sã cîştige la Urziceni, noi ne dorim sã obţinem un rezultat pozitiv. Cred cã, pentru noi, un rezultat de egalitate poate fi considerat un rezultat pozitiv, pentru cã încã nu sîntem obişnuiţi sã jucãm din trei în trei zile“ a conchis Stoica. (G. Şeitan)

Niciun comentariu: