luni, 29 octombrie 2007

Portarul Urziceniului a fãcut minuni cu Pandurii,
parînd un 11 metri şi pãstrînd scorul de 1-0 pînã la final
«Îngerul» Stelea
Partida a început sub semnul echilibrului, ambele echipe practicînd un joc de uzurã la mijlocul terenului. Minutele de start au arãtat cã Dan Petrescu şi Eugen Neagoe au încercat sã se studieze reciproc, aşa cã ocaziile au lipsit. Prima situa¡ie de gol a aparţinut pandurilor. Vãtavu a şutat de la 25 de metri, dar Stelea a boxat în lateral (’12). La prima fazã în careul oaspeţilor, a picat şi golul. Ciprian Petre a centrat în careu, iar Bilaşco a reluat cu capul din 6 metri beneficiind şi de marcajul slab al lui Vancea (’13). 1-0 pentru Urziceni care urca pe locul doi în Liga I, iar Pandurii erau egalaţi în ierarhie de UTA, aflatã pe loc retrogradabil. Conduşi pe tabelã, gorjenii au ieşit la atac. Djakpa şi-a încercat norocul dintr-o loviturã liberã, însã Stelea a respins în corner de la colţul scurt (’35). Neputinţa oaspeţilor a fost reliefatã perfect de douã faze consecutive. Mai întîi, Vãtavu a şutat de la 20 de metri, Stromajer s-a desprins din marcaj, a reluat peste Stelea, însã Nicu a degajat de pe linia porţii (’39). Din corner, Piţurcã a cãzut teatral în careu în duel cu Bilaşco, iar arbitrul Erdei a acordat penalti. Nici mãcar de la 11 metri gorjenii nu au reuşit sã marcheze. Stîngã a tras slab, în dreapta lui Stelea, iar veteranul ialomiţenilor, înger pãzitor în acest meci, a respins uşor balonul care a atins bara lateralã şi s-a scurs afarã (’40).
La pauzã, Petrescu s-a decis sã nu facã mutãri în echipã, deşi se vedea cã Stancu&Co au prins o zi slabã. Gazdele au fãcut pasul uşor înapoi, mizînd doar pe contraatac, iar Pandurii nu s-au lãsat invitaţi. Liviu Mihai a şutat de la marginea careului mare, dar pe lîngã poartã (’58). Prima ocazie realã a reprizei secunde a avut-o tot atacantul gorjean, dar acesta a şutat din interiorul careului puţin pe lîngã poartã (’62). În rest, a rezultat un joc şters, urît. Totuşi, Bogdan Stancu a reuşit o bijuterie de foarfecã, dar peste poarta lui Dossey (’73). În disperare de cauzã, Pandurii au încercat sã se arunce în ofensivã, dar pe contraatac ialomiţenii au fãcut ravagii. Onofraş a scãpat spre poarta gorjeanã, a fost incomodat de Rusu şi a cãzut. Arbitrul Erdei i-a arãtat direct cartonaşul roşu fundaşului oaspeţilor, iar echipa lui Neagoe a jucat ultimele minute în inferioritate (’85). (G. ŞEITAN)
Petrescu: «Bucuros doar pentru rezultat»
Antrenorul Dan Petrescu era un car de nervi la sfîrşitul jocului, deşi echipa sa a cîştigat şi a urcat pe locul 2. «Sînt bucuros doar pentru rezultat. Chiar dacã am urcat pe locul doi am fãcut un joc slab. Unii jucãtori pãcãlesc fotbalul, iar alţii meritã medalii pentru cã joacã şi pentru ceilalţi. În ultimul timp nu arãtãm nimic, însã aceiaşi jucãtori au adus echipa pe poziţia secundã» a tunat «Bursucul». «E şi vina mea, pentru cã eu antrenez echipa, dar trebuie gãsitã o soluţie, poate sã dãm doi jucãtori afarã din lot...» a conchis Mister.
MM, supãrat pe arbitraj
Dacã înaintea meciului cu Pandurii a acuzat delegarea ca observator de joc a lui Alexandru Boc, despre care a spus cã ar fi prieten cu preşedintele gorjenilor Marin Condescu, managerul general Mihai Stoica a sãrit şi la gîtul centralului Ştefan Erdei. MM a coborît, în minutul 28, din tribuna oficialã şi a protestat vizavi de acordarea unui cartonaş galben lui Bilaşco, într-o fazã în care, iniţial, arbitrul a fãcut semn cã jocul poate continua. La penalti, şeful de la Urziceni şi-a pus mîinile în cap, iar ulterior, dupã ce a vizionat reluãrile tv, a acuzat acordarea gratuitã a loviturii de pedeapsã pentru echipa din Tîrgu Jiu.
Cu Steaua, în Cupã
FC Unirea va întîlni Steaua în optimile de finalã ale Cupei României, partida urmînd sã se dispute într-o singurã manşã, pe 5 decembrie, la Urziceni. «Poate ne-am fi dorit altceva, însã avem un ascendent moral, am bãtut Steaua în campionat. Noi trebuie sã fim cei motivaţi, Cupa ne dã şansa sã ajungem în UEFA, aşa cã vrem sã luãm trofeul» a declarat directorul sportiv Viorel Moldovan. «Dacã vrei sã cîştigi Cupa, trebuie sã baţi echipele mari. Meciul cu Steaua va fi greu, dar nu imposibil de cîştigat. Au un lot extraordinar şi sînt favoriţi în acest meci» a precizat antrenorul Dan Petrescu.
Astãzi cu Dinamo, duminicã la Rapid
Miercuri, 31 octombrie, de la orele 15,00, în direct pe Naţional TV, Unirea Urziceni va primi acasã, în etapa a 13-a, campioana Dinamo, în faţa cãreia nu a pierdut în Liga I, 1-1 şi 2-1 în sezonul precedent. «Dacã vom juca împotriva lui Dinamo cum am fãcut-o cu Pandurii nu avem nicio şansã. Nu ne putem baza pe Stelea sã ne scoatã iar din situaţiile grele, nu putem sta într-un singur jucãtor. E clar, Dinamo este favoritã, prin prisma lotului, prin felul în care Zenga a motivat jucãtorii» a declarat Dan Petrescu. Duminicã, 4 noiembrie, de la 18,45, tot pe Naţional TV, Unirea va juca în deplasare la Rapid, în etapa a 14-a. «Cu Dinamo şi Rapid orice punct obţinut este un succes» a comentat MM Stoica.

Unirea Urziceni-Pandurii Tîrgu Jiu 1-0
A marcat: Bilaşco (’13)
URZICENI: Stelea-E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu-C. Petre (’66 Mara), Pãdureţu, Ricardo, Cr. Constantin (’60 V. Negru)-Bilaşco (’80 Onofraş), B. Stancu. Antrenor: Dan Petrescu
PANDURII: Dossey-Popete, Rus, Ad. Rusu, Djapka-Fl. Stîngã (’46 I. Iordache), Vancea (’55 M. Voicu), Vãtavu-L. Mihai-Stromajer (’67 Vintilescu), Al. Piţurcã. Antrenor: Eugen Neagoe
Cartonaşe galbene: Bilaşco, C. Petre, V. Negru / Al. Piţurcã, Djapka, L. Mihai
Cartonaş roşu: Ad Rusu
Arbitri: Şt. Erdei (Oradea), Ad. Vidan (Bucureşti), Ad. Stãnescu (Bucureşti)
Stadion: «Tineretului», 4000 de spectatori

Niciun comentariu: