luni, 31 martie 2008

Citiţi supărările lui Mara după remiza albă cu Farul
„Inadmisibil!“
Bogdan Mara crede că Unirea este dezavantajată meci de meci de arbitri
Prestaţia lui Teo Crăciunescu la remiza cu Farul l-a iritat la maximum pe Bogdan Mara (foto). „Sînt foarte supărat. A fost penalty clar la henţul lui Maxim în ultimul minut. Este inadmisibil să nu se dea 11 metri. Arbitrul era la cinci metri de fază, iar tuşierul era şi el în poziţie bună“, a tunat fotbalistul în vîrstă de 30 de ani. El crede că Unirea este defavorizată pentru că e o echipă mică: „Dacă era Steaua sau alt club, poate s-ar fi dat 11 metri. Trebuia să primim penalty şi în Ghencea, şi la Timişoara, dar s-a trecut de fiecare dată cu vederea. Am fi avut multe puncte în plus dacă nu ar fi fost aceste erori de arbitraj. Să fie clar, noi nu vrem să primim cadouri, ci doar să fim judecaţi corect“. Bogdan Mara a admis totuşi că nici jocul Urziceniului nu străluceşte: „Este adevărat că nici noi nu am avut evoluţii reuşite în ultima vreme. Trebuie să strîngem rîndurile şi să reînnodăm şirul victoriilor. Doar aşa putem merge în Cupa UEFA“.

Niciun comentariu: