joi, 13 martie 2008

Stelea despre meciul cu Steaua:
„Va fi un meci foarte greu pentru noi, dar şi pentru ei“
Portarul Unirii Urziceni, Bogdan Stelea, a declarat, după amicalul cu Progresul, că în meciul de duminică împotriva Stelei ialomiţenii nu au un atu chiar dacă i-au învins pe bucureşteni de două ori, în campionat (1-0) şi în Cupa României (2-0). „N-avem niciun atu asupra Stelei. Meciurile anterioare nu au nicio legătură. Sîntem conştienţi de asta pentru că partidele le-am cîştigat aici la Urziceni şi nu în Ghencea. Va fi un meci foarte greu pentru noi, dar şi pentru Steaua“ a precizat Stelică. Goalkeeper-ul echipei antrenate de Dan Petrescu crede că rezultatele Unirii îi determină pe conducătorii stelişti să trateze meciul cu seriozitate. „E ceva cu care te poţi mîndri ca o echipă precum Steaua să te considere un adversar redutabil. Reprezintă o consecinţă a felului nostru de a ne comporta la fiecare meci şi a rezultatelor noastre“ a conchis Bogdan, care şi-ar dori un stadion arhiplin la meciul de duminică: „sînt obişnuit cu tribunele pline pînă la refuz“. (George Şeitan)

Niciun comentariu: