sâmbătă, 5 aprilie 2008

POLI IAŞI - UNIREA URZICENI 2-3
Box între Ionuţ Popa şi Mara
Gest şocant: Ionuţ Popa a dat cu Mara de pămînt cînd atacantul Urziceniului se îndrepta spre vestiar

Momentul şocant al meciului s-a petrecut în minutul 66, cînd scorul era 3-1 pentru ialomiţeni. Reuşitele lui Bogdan Mara (’9, ’59) l-au făcut pe Ionuţ Popa să-şi piardă cumpătul şi să aibă un gest uluitor.
Ce s-a întîmplat? După ce fost schimbat, Mara a vrut să plece spre vestiare, numai că, atunci cînd a trecut prin dreptul băncii de rezerve a gazdelor, Ionuţ Popa l-a împins, trîntindu-l la pămînt! Tehnicianul i-a întins apoi mîna pentru a-l ridica, însă Mara a refuzat şi s-a îndreptat spre cabine înjurînd.
Impulsionaţi de gestul războinic al propriului antrenor, ieşenii s-au aruncat spre poarta Unirii pentru a remonta diferenţa de două goluri. Paruolo (’83) a pus capul pentru 3-2 şi şutul lui Cristea (’89) a fost parat de Stelea, aşa că Poli n-a mai putut întoarce soarta unui meci decis de incisivitatea unei echipe care l-a avut pe Mara în zi de graţie. (Vezi faza în care Popa îl îmbrînceşte pe Mara video pe gspTv.ro)
MM despre Popa
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, i-a luat apărarea, inexplicabil, lui Ionuţ Popa după ce acesta l-a bruscat pe Bogdan Mara. „Se mai întîmplă astfel de gesturi în fotbal, nu am ce să-i reproşez lui Popa pentru că ţin foarte mult la el. Glumind puţin, ştiu că a făcut box şi nu vreau să comentez negativ“ a declarat MM.

Acuză arbitrii
În ciuda victoriei, oficialii Unirii Urziceni n-au fost mulţumiţi de prestaţia „centralului“ Haţegan. „Arbitrajul a fost potrivnic la fel ca şi în alte dăţi. Probabil că-i încurcăm pe mulţi, de aceea se întîmplă aşa“ a punctat MM. „Mai bine tac. Vorbesc doar de echipa mea. Nu sîntem sănătoşi la cap, ratăm incredibil“ a precizat antrenorul Dan Petrescu.

„O fi înnebunit omul!“
Bogdan Mara era dezamăgit de ieşirea lui Ionuţ Popa şi l-a ironizat pe acesta: „Îl simpatizam foarte mult pe domnul Popa pînă acum, cînd a făcut acest gest. De ce a făcut asta? Cred că o fi înnebunit omul!“. În schimb, Dan Petrescu i-a luat apărarea tehnicianului moldovean: „Nu ştiu ce a fost acolo, dar Popa merită aprecieri pentru ce a făcut la Iaşi!“.

Niciun comentariu: