marți, 29 iulie 2008

Urziceniul a debutat cu o înfrîngere la Braşov
I-a curãţat Tudor!
l portarul adus gratis în aceastã varã la echipã, pentru a-l înlocui pe Stelea, le-a fãcut cadou braşovenilor golul victoriei în minutele de prelungire

Unirea Urziceni a pierdut prima partidã din acest sezon al Ligii I, dupã ce a cedat în faţa formaţiei FC Braşov, scor 0-1, primind gol la chiar ultima fazã a meciului. Trupa lui Dan Petrescu, care nu s-a putut baza pe nu mai puţin de 6 jucãtori, a pãrut o echipã de mijlocul clasamentului, însã nici braşovenii nu au rupt gura tîrgului, ocaziile de gol lipsind la ambele porţi.
Cea mai importantã fazã a primului mitan s-a consumat cînd Hadnagy a cãzut în careul Unirii Urziceni, dupã un duel cu Galamaz, dar Alexandru Tudor nu a acordat penalty, arãtîndu-i atacantului braşovean cartonaşul galben pentru simulare (’16). De partea cealaltã, ialomiţenii nu se pot lãuda decît cu un şut de la 30 de metri al lui Sorin Frunzã, care s-a dus însã mult pe deasupra porţii lui Stelea (’27). Prima ocazie de gol a apãrut abia în repriza secundã, Zaharia trimiţînd cu capul spre poarta lui Tudor, însã mingea a trecut la micã distanţã pe lîngã poartã (’54). Roman a fost şi el aproape de gol, dar mingea a fost respinsã în corner de defensiva Urziceniului (’65).
Braşovenii au fost la conducerea jocului, dominînd la mijlocul terenului, în timp ce elevii lui Dan Petrescu au preferat sã stea în apãrare şi sã scape pe contraatac. Tactica s-a dovedit însã greşitã, presiunea stegarilor arãtîndu-şi roadele. Cu doar 30 de secunde înainte de ultimul fluier al lui Alexandru Tudor, gazdele au beneficiat de o loviturã de colţ, mingea a ajuns la Oros, care l-a învins pe Tudor din marginea careului mic, profitînd şi de ieşirea pe sub minge a goalkeeper-ului adus în aceastã varã şi de faptul cã Dãnãlache l-a incomodat puţin pe portarul Unirii. (’90+4). (G. ŞEITAN)

FC Braşov-Unirea Urziceni 1-0
A marcat: Oros (’90+4)
BRAŞOV: Stelea-Duarte, N. Constantin, Oros, Cr. Ionescu-Roman (’75 Senin), Mãldãrãşanu, Ilyeş, C. Munteanu (’63 Fabinho)-Zaharia, Hadnagy (’53 Sburlea). Antrenor: Rãzvan Lucescu
URZICENI: D. Tudor-E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Brandan-Mara (’87 Bordeanu), Pãdureţu, I. Apostol, S. Frunzã (’46 Bãlan)-Rusescu (’78 Onofraş), Dãnãlache. Antrenor: Dan Petrescu
Cartonaşe galbene: Hadnagy / Frunzã, I. Apostol, Bãlan, Brandan
Cartonaş roşu: Bãlan
Arbitri: Al. Tudor (Bucureşti), Cr. Nica (Cluj), C. Fecioru (Bucureşti)
Stadion: «Silviu Ploieşteanu», 7000 de spectatori

Niciun comentariu: