joi, 26 februarie 2009

Bălan şi Varga vor fi împrumutaţi pînă în vară de la Sportul
Mijlocaşii Sportului Studenţesc, Tiberiu Bălan şi Dacian Varga, vor semna contracte valabile pînă la finalul sezonului cu echipa pregătită de Dan Petrescu, iar în funcţie de evoluţia lor cei doi vor putea fi achiziţionaţi definitiv.
Tiberiu Bălan (28 de ani) a fost împrumutat şi în tur la Unirea Urziceni, însă înţelegerea a expirat, iar la începutul acestui an a revenit la Sportul Studenţesc. Mijlocaşul a evoluat între 2001 şi 2007 la echipa din Regie, iar în sezonul 2007-2008 a fost cedat pentru şase luni la FC Timişoara, însă nu a evoluat decît în şase partide şi s-a întors la Sportul.
În vârstă de 24 de ani, Dacian Varga este un produs al clubului Sportul Studenţesc şi a evoluat numai pentru această formaţie, între anii 2003-2009.
„Jucătorii au fost joi la Urziceni şi s-au pregătit deja cu echipa. Încă nu au semnat, dar transferul este ca şi făcut, vor fi împrumutaţi pînă în vară la Urziceni“ a declarat, pentru NewsIn, patronul formaţiei din Regie, Vasile Şiman. În acestă săptămână, cei doi jucători au fost doriţi şi de FC Timişoara, însă patronul Sportului Studenţesc a declinat oferta lui Marian Iancu.

Niciun comentariu: