marți, 31 martie 2009

MM: «Galamaz putea fi chemat la Naţionalã»
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a luat foc dupã înfrîngerea echipei României contra Serbiei, scor 2-3, criticîndu-l dur pe selecţionerul Victor Piţurcã cãruia i-a reproşat cã nu a venit decît o singurã datã la meciurile ialomiţenilor din campionat. «La Urziceni a fost o singurã datã în doi ani, în rest preferã sã meargã în lojã pe Ghencea sau în Ştefan cel Mare» a «tunat» MM care îl considerã pe antrenorul tricolorilor drept principalul vinovat pentru eşec. De asemenea, şeful clubului ialomiţean este de pãrere cã Piţurcã ar fi trebuit sã convoace şi alţi jucãtori la Naţionalã, printre care şi cãpitanul Unirii. «Rapid joacã excepţional, iar Lazãr şi Maftei sînt români! De asemenea, Galamaz, de la Urziceni, putea fi chemat» a explicat Stoica.
Bucşaru face peste 350 de case
Patronul ialomiţenilor, Dumitru Bucşaru, a lansat, sãptãmîna precedentã, în prezenţa managerului general al clubului, Mihai Stoica, dar şi a impresarului Victor Becali, un proiect rezidenţial în comuna 1 Decembrie. Firma finanţatorului echipei din Urziceni va construi un cartier de peste 350 de case, valoarea investiţiei fiind estimatã la aproximativ 125 milioane de lei, graţie unui credit obţinut de la o bancã de stat din România. Din cîte se pare, primul cumpărător a fost chiar MM Stoica, managerul Unirii achiziţionîndu-şi o casă de 84 mii de euro.
«Miko» doar rezervã, «Ruse» a jucat o orã
Portarul Unirii Urziceni, Giedrius Arlauskis, nu a evoluat vreun minut în partida Lituania-Franţa, scor 0-1, contînd pentru preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud, disputatã sîmbãtã, 28 martie. «Miko» a fost pe banca de rezerve, titularul postului de portar în naţionala lituanianã fiind Zydrunas Karcemarskas. Totuşi, goalkeeper-ul echipei ialomiţene are şansa sã apere pentru naţionala ţãrii sale în aceastã searã contra reprezentativei «Cocoşului galic», într-un alt joc din cadrul preliminariilor CM 2010, care se va disputa în Franţa. Altfel, atacantul Raul Rusescu a bifat 58 de minute în succesul echipei de tineret a României, scor 2-0, cu Andorra, într-un meci disputat pe 28 martie la Arad şi contînd pentru preliminariile Campionatului European. «Ruse» a ratat douã ocazii în meciul formaţiei Under 21, loviturile sale de cap fiind prea slabe pentru a-l învinge pe portarul advers. Astãzi, miercuri, 1 aprilie, selecţionata de tineret joacã un meci amical în Serbia.
FRF: Meciul cu Vaslui se joacã la Buzãu
Dupã cum am anunţat în premierã, Federaţia Românã de Fotbal a hotãrît ca partida dintre formaţiile Unirea Urziceni şi FC Vaslui, contînd pentru sferturile de finalã ale Cupei României, sã se desfãşoare la Buzãu, pe stadionul Gloria. Meciul se va disputa în data de 14 aprilie, începînd cu orele 20,45 şi va fi televizat de postul Antena 1. În calitate de organizatori, ialomiţenii au propus FRF ca întîlnirea sã se joace la Buzãu, la numai 60 de kilometri de Urziceni, iar vasluienii au fost de acord întrucît, în etapa de campionat care precede jocul cu echipa antrenatã de Dan Petrescu, vor evolua la Bucureşti contra formaţiei Dinamo. Unirea Urziceni a organizat tot la Buzãu şi partida împotriva Oţelului Galaţi, contînd pentru optimile de finalã ale Cupei României şi cîştigatã de ialomiţeni cu scorul de 1-0, unicul gol fiind marcat de Dãnãlache dintr-un penalty obţinut tot de el.
Cu Otopeni se joacã sîmbãtã
Ialomiţenii au solicitat Ligii Profesioniste de Fotbal amînarea meciului cu CS Otopeni, programat iniţial vineri, 3 aprilie, începînd cu orele 18,00, întrucît formaţia antrenatã de Dan Petrescu are nu mai puţin decît 5 jucãtori importanţi angrenaţi în partidele echipelor naţionale. Astfel, portarul Arlauskis, mijlocaşii Burns, Varga şi Bãlan, dar şi atacantul Rusescu riscau sã piardã meciul cu formaţia ilfoveanã. În cele din urmã, întîlnirea dintre Unirea Urziceni şi CS Otopeni a fost reprogramatã pentru sîmbãtã, 4 aprilie, începînd cu orele 12,00, în direct pe GSP TV. Sã reţinem cã, la Otopeni evolueazã patru foşti jucãtori ai Unirii, Cristian Constantin, Vali Negru, Cornel Predescu şi Kalle Sone.

Niciun comentariu: