miercuri, 8 aprilie 2009

Dan Petrescu vrea la Naţională
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat că aşteaptă o ofertă din partea Federaţiei Române de Fotbal de a prelua echipa naţională, în cazul în care Piţurcă va fi demis. „Pe oricine ar tenta postul de selecţioner, dar eu mai am contract cu Unirea Urziceni şi naţionala are un selecţioner în acest moment. Dacă FRF vrea să pună alt antrenor, eu aştept, dar deocamdată sînt aici, la Uziceni“ a spus Dan Petrescu. Soarta lui Victor Piţurcă va fi decisă joi în Comitetul Executiv al FRF, în care se vor lua toate măsurile pentru demiterea acestuia din funcţie. Pe lista oficialilor FRF cu posibili înlocuitori ai lui Piţurcă se mai află Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu şi Ladislau Boloni.

Niciun comentariu: