miercuri, 8 aprilie 2009

Petrescu: «Victorie norocoasã»
Tehnicianul Urziceniului, Dan Petrescu, a declarat cã Unirea a obţinut o victorie norocoasã în jocul cu Otopeniul, precizînd cã ialomiţenilor le era foarte greu sã revinã în meci dacã oaspeţii deschideau scorul. «Jocul nu m-a mulţumit, mai avem mult de muncit. A fost o victorie norocoasã. Dacã Otopeni marca prima nu cred cã mai cîştigam» a explicat Petrescu, contrazis însã de managerul general Mihai Stoica: «N-a fost o victorie norocoasã, sînt trei puncte foarte mari. Cînd va reveni Onofraş poate ne vom reveni şi noi. Sîntem prea obosiţi sã ne putem bucura». Antrenorul ialomiţenilor a comentat şi posibilitatea de a ajunge la cîrma echipei Naţionale. «România are un antrenor şi ar trebui sã îl respectãm. Este problema Federaţiei pe cine pune antrenor, eu mi-am vãzut numele vehiculat doar prin presã» a declarat fostul numãr 2 al Naţionalei. Altfel, autorul unicului gol al meciului, Tibi Bãlan, a precizat cã «victoria ne dã un moral bun, dar jocul trebuie sã ne dea de gîndit. Important este cã mingea a intrat în poartã nu cine marcheazã».
Pleacã Burns?
Potrivit unor surse apropiate mijlocaşului Jacob Burns, australianul s-ar fi în¡eles deja cu conducerea grupãrii din ţara sa natalã Perth Glory pentru un transfer definitiv. Jucãtorul adus în iarna anului 2007-2008, de la Wisla Cracovia, a fost anunţat în urmã cu trei luni sã-şi caute echipã din cauza salariului mult peste media echipei ialomiţene, respectiv circa 180 mii euro anual. Burns ar fi tratat cu oficialii lui Perth Glory în timpul cantonamentului echipei sale Naţionale de sãptãmîna trecutã, unde a fost convocat dar nu a intrat în primii 18 pentru partida cu Uzbekistan. Altfel, Varga şi Bãlan au evoluat cîte o reprizã în meciul Selecţionatei «B» a României, care a pierdut 0-2 în Portugalia, în timp ce Rusescu a jucat în repriza a doua pentru Naţionala Under 21 în egalul, 1-1, cu Serbia. De asemenea, portarul Arlauskis a fost rezervã în meciul Lituaniei cu Franţa, pierdut ca şi sãptãmîna precedentã cu 0-1.
«Bursucul» ia jumãtate de milion din reclame
Antrenorul ialomiţenilor, Dan Petrescu, cîştigã foarte bine din reclamele la diferite produse. Potrivit unui top realizat recent, în buzunarele «Bursucului», pe lîngã banii din contractul cu Unirea Urziceni, a cãrui valoare s-ar ridica la circa 500 mii de euro, intrã şi sume deloc de neglijat din contracte de publicitate. Astfel, fostul internaţional se situeazã pe poziţia a 3-a în ceea ce priveşte cîştigurile, cu jumãtate de milion de euro, fiind imaginea unei companii de telefonie mobilã şi ambasador Gilette, alãturi de foştii sãi colegi Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu.
Unirea e peste Dinamo
Ialomiţenii se situeazã pe locul 197 în clasamentul mondial al cluburilor, la sfîrşitul lunii martie, totalizînd 79 de puncte, conform ierarhiei realizate de Federaţia Internaţionalã de Istorie şi Statisticã a Fotbalului. Formaţia din Urziceni este, însã, în coborîre 7 poziţii faţã de locul ocupat în urmã cu o lunã, cînd Urziceniul se clasa pe locul 190. Celelalte echipe de top din România ocupau urmãtoarele locuri: CFR Cluj-119, FC Vaslui-145, Steaua-159, Dinamo-260, FC Timişoara-281 şi Rapid-301.

Niciun comentariu: