marți, 14 aprilie 2009

Urziceniul a ratat prima victorie acasã cu Rapid
Egalul lui «Bilã»
l dupã ce a fost condusã, Unirea a egalat prin Bilaşco, din loviturã liberã

Ialomiţenii au ratat de puţin cele 3 puncte în disputa cu Rapid, o formaţie pe care ar fi trebuit sã o învingã dacã avem în vedere numãrul clar de ocazii în favoarea elevilor lui Dan Petrescu. Din pãcate, oaspeţii au deschis scorul în urma unei lovituri libere gratuit acordate, iar Unirea a egalat tot dintr-o fazã fixã controversatã.
Semnalul de asediu la poarta giuleştenilor l-a dat antrenorul Dan Petrescu, care încã de la vestiar şi-a îndemnat elevii sã atace. Bãlan (’19) a reluat cu capul o centrare a lui Pãdureţu, însã insuficient pentru a-l învinge pe portarul rapidist. În schimb, oaspeţii au fost cei care au punctat, graţie unei lovituri libere inventate de centralul Constantin. J.P. Andrade a şutat pe lîngã zid şi misiunea ialomiţenilor s-a îngreunat. Acuzînd şocul, pînã la pauzã, doar Bilaşco (’41), şut din întoarcere, a mai ameninţat cu egalarea.
Dupã odihnã, giuleştenii au fost mai periculoşi, Galamaz dovedindu-se inspirat prin plasament şi respingînd aproape de linia porţii şutul lui Herea (’56). Apoi, şi Unirea a beneficiat de o eroare de arbitraj: Constantin a dictat o loviturã liberã pentru ialomiţeni exact din locul în care rapidiştii deschiseserã scorul, iar Bilaşco (’69) nu a iertat pentru 1-1. Spre final, Galamaz (’75)-loviturã de cap în transversalã, Onofraş (’84)-şut milimetric pe lîngã barã şi Todoran (’90+4)-reluare din 16 metri scoasã în corner puteau aduce victoria Urziceniului, dar n-a fost sã fie. (G. ŞEITAN)
Unirea Urziceni-Rapid Bucureşti 1-1
Au marcat: Bilaşco (’69) / J.P. Andrade (’23)
URZICENI: Arlauskis-Pãdureţu, Galamaz, B. Fernandes, Bordeanu-Apostol (’54 Varga), Ricardo (’81 Onofraş), Brandan, Bãlan (’75 Todoran)-Rusescu, Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu
RAPID: Marinescu-Maftei, R. Fernandes (’83 Mardare), J.P. Andrade, Perjã-Grigorie, Spadacio, Lazãr, Herea (’87 Bozovic)-Pinto (’71 N. Grigore), Djalovic. Antrenor: Marian Rada
Cartonaşe galbene: B. Fernandes / Lazãr, Spadacio, Perjã, R. Fernandes, Marinescu
Cartonaş roşu: Spadacio
Arbitri: A. Constantin (Rîmnicu Vîlcea), C. Nica (Ploieşti), N. Megheşan (Tîrgu Mureş)
Stadion: «Tineretului» 7000 de spectatori

Niciun comentariu: