marți, 21 octombrie 2008

Urziceniul a ratat şansa de a se apropia de primul loc
Urmãriţi de ghinion!
l ialomiţenii au ratat din toate poziţiile cu Poli Iaşi, fiind învinşi printr-un eurogol de moldoveni
Unirea Urziceni a fost la un pas de a se apropia de liderul campionatului, Dinamo, însã meciul cu Poli Iaşi a fost pierdut din cauza monumentalelor ratãri. Ieşenii au avut o singurã ocazie de poartã, iar Bratu, jucãtor dorit în varã de ialomiţeni, a marcat un eurogol de trei puncte pentru moldoveni.
Petrescu a început într-un sistem inedit, cu un singur vîrf, iar în primul sfert de orã elevii sãi nu şi-au creat nicio ocazie de a înscrie. Imediat, însã, «Bursucul» a pus alţi trei oameni în spatele lui Bilaşco şi fazele la poarta lui pleşca s-au încins. Bãlan (’21), Galamaz (’22), Frunzã (‘37, ’43) au ratat de puţin deschiderea scorului şi golul plutea în aer. N-a fost sã fie. Pentru cã golul a picat la poarta cealaltã. La un contraatac tãios al oaspeţilor, Cr. Bratu (’45) a prins un şut de senzaţie în vinclul porţii lui Tudor, iar moldovenii au intrat în avantaj la cabine.
Partea secundã a curs dupã acelaşi scenariu. Petrescu au mutat din nou, mult mai ofensiv. Douã vîrfuri şi trei mijlocaşi în spatele lor, dar lipsa de inspiraţie în faţa porţii a continuat. Mara (’48) a şut bine dar insuficient de plasat. Tot Mara (’67) a ratat o execuţie cu latul din preajma punctului cu var, iar Onofraş (’87) a fãcut şah-mat apãrarea ieşenilor dar a trimis milimetric pe lîngã poartã. Pentru ca Bãlan (’90+2), la ultima fazã a meciului, sã trimitã cu capul pe lîngã dintr-o poziţie în care de obicei nu iartã. (G. ŞEITAN)

Unirea Urziceni-Poli Iaşi 0-1
A marcat: Cr. Bratu (’45)
URZICENI: D. Tudor-E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu (’70 Onofraş)-Apostol-Mara (’83 Ricardo), Todoran (’57 Rusescu), Bãlan, Frunzã-Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu
IAŞI: Pleşca-Buta, Onuţ, L. Munteanu, Pecnik-Gavatorta-Cr. Bratu, Naidin, Bernsjak (’89 A. Ilie), Miclea (’52 Viveiros)-Tãnasã (’70 I. Stancu). Antrenor: Ionuţ Popa
Cartonaşe galbene: E. Nicu, Apostol / L. Munteanu, Onuţ, Tãnasã, Pleşca
Arbitri: M. Drãgãnescu (Breaza), I. Szekely (Cluj), A. Ghinguleac (Bucureşti)
Stadion: «Tineretului» 2500 de spectatori

Petrescu: «Ne-a lipsit norocul»
Antrenorul Dan Petrescu era mîhnit de al treilea insucces pe teren propriu în ultimele douã sãptãmîni, dupã precedentele cu Craiova şi Hamburg. «Nu am ce sã le reproşez jucãtorilor. Dacã jucam trei zile şi trei nopţi nu reuşeam sã marcãm, ratam cred şi de pe linia porţii. Dacã aveam şi penalti cu siguranţã ratam. Ne-a lipsit norocul» a declarat antrenorul ialomiţenilor. Tehnicianul Urziceniului a precizat cã echipa sa merita mai mult în jocul cu Poli. «Mergem înainte, echipa este totuşi în grafic ţinînd cont de locul din clasament. Era mai bine însã dacã am fi obţinut cîte un egal în meciurile cu Craiova şi Iaşi» a conchis «Bursucul».
MM: «Ne-a lipsit concentrarea»
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a dat vina pe ghinion pentru eşecul în faţa lui Poli Iaşi. «Se întîmplã cîteodatã ca indiferent ce ai face şi oricît de mult te-ai dãrui sã nu poţi cîştiga. Am dominat meciul, iar ei au tras o datã la poartã şi au reuşit un gol extraordinar. Îi felicit pe jucãtorii noştri pentru determinare, pentru modul în care s-au dãruit timp de 95 de minute. Ne-a lipsit concentrarea la finalizare» a fost de pãrere şeful clubului ialomiţean.
Galamaz, la lotul naţional
Fundaşul Unirii Urziceni, George Galamaz, a fost convocat în premierã la lotul naţional al României pentru disputa din preliminariile Campionatului Mondial 2010 din Africa de Sud. Jucãtorul a declarat luni cã este foarte bucuros de aceastã convocare şi cã a aflat despre decizia selecţionerului de la televizor. «Extraordinar, mã bucur mult cã am fost şi eu convocat la naţionalã. Îmi doresc sã rãmîn în vederile selecţionerului şi sînt pregãtit. Dacã nu mã simţeam pregãtit, stãteam acasã. Plec cu o şansã foarte micã, dar mã voi bate pentru ea» a precizat «Gala».
Eliminaţi de Hamburg
Ialomiţenii au fost la un pas de a produce surpriza turului întîi al Cupei UEFA, însã, în manşa retur, dupã un 0-0 care dãdea speranţe în tur, Unirea Urziceni a fost învinsã, scor 2-0, de SV Hamburg, chiar pe teren propriu. Ambele goluri ale partidei au fost marcate de Petric (’27, ’52), în timp ce elevii lui Dan Petrescu au nimerit o datã bara, Bilaşco (’88). «Le-am fãcut cadou ambele goluri. Scorul este prea dur faţã de ceea ce s-a întîmplat pe teren. Îmi pare rãu cã nu am reuşit sã înscriem în cele douã meciuri» a comentat antrenorul Dan Petrescu. Ialomiţenii au folosit urmãtoarea formaţie: Arlauskis-E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu-Mara, Brandan (’69 Frunzã), Burns (’59 Apostol), T. Bãlan-Onofraş (’68 Dãnãlache), Bilaşco.
Pauzã, apoi la Lupeni şi Bistriţa
Campionatul Ligii I se va întrerupe timp de douã sãptãmîni pentru meciuri internaţionale, selecţionata României urmînd sã joace la Constanţa împotriva Franţei. Apoi, ialomiţenii, poziţia secundã în Liga I, cu 21 de puncte, vor evolua luni, 20 octombrie, în deplasare, cu Gloria Bistriţa, într-o partidã din runda a 11-a. Meciul va începe la orele 15,00 şi va fi transmis în direct de GSP TV. Ardelenii au pierdut etapa precedentã la FC Timişoara, scor 0-1. Pînã atunci însã, miercuri, 15 octombrie, de la orele 14,30, în deplasare, Unirea va juca în şaisprezecimile Cupei României contra echipei Minerul Lupeni. «Trebuie sã batem la Bistriţa şi în Cupa României. Cu Bistriţa vom avea meci greu pentru cã ei se bat la retrogradare iar noi pentru locurile de Cupa UEFA. Vroiam sã avem 24 de puncte şi nu 21» a comentat antrenorul Dan Petrescu.

Niciun comentariu: