marți, 25 august 2009

Unirea a obţinut, cu noroc, un punct cu Timişoara
Ocrotiţi de şansă!
l bănăţenii au ţinut în şah Urziceniul, dar Arlauskis a prins o zi excelentă şi i-a salvat pe ialomiţeni
Partida dintre Unirea şi Timişoara, cele două reprezentante ale României în Liga Campionilor, a fost precedată de un scurt «intermezzo» al patronului bănăţenilor, care l-a atacat pe finanţatorul Urziceniului, Dumitru Bucşaru. Pe teren însă, cei 22 de jucători s-au respectat şi au oferit un fotbal curat, cu un plus pentru oaspeţi însă.
Timişorenii au venit decişi să obţină primul succes în faţa alb-albaştrilor după aproape trei ani de secetă. Bucur (’2), singur-singurel în 6 metri, reluare mult peste şi Arman Karamian (’38), şut deviat cu noroc de Brandan în corner, au fost aproape de deschiderea scorului. Acelaşi Arman Karamian (’18) reuşise să marcheze, după ce a reluat în plasă lovitura liberă a lui Ionescu, deviată de Cisovsky. «Tuşierul» Ghinguleac n-a fost însă de acord, reuşita mijlocaşului armean fiind anulată pe motiv de ofsaid, reluările TV părînd să-i dea dreptate asistentului. Brandan (’15) şi Pădureţu (’23) au ameninţat poarta oaspeţilor în primul mitan, dar fără vreun folos pe tabelă.
După pauză, elevii lui Dan Petrescu nu s-au mai apropiat periculos de poarta lui Pantilimon, cele cîteva faze fixe fiind tratate cu superficialitate de ialomiţeni. Bănăţenii n-au stat mult pe gînduri şi au replicat prin Bucur (’64), şut scos de Arlauskis, Ionescu (’64) «cap» din 6 metri peste poartă şi Arman Karamian (’67), trasor din interiorul careului respins de acelaşi Arlauskis. Şi, astfel, derby-ul de Champions League al României s-a încheiat nedecis.

UNIREA URZICENI-FC TIMIŞOARA 0-0
URZICENI: Arlauskis-Maftei, E. Nicu, B. Fernandes, Brandan-Ricardo-Frunză, Pădureţu (’87 Dănălache), Apostol (’80 Todoran), Rusescu (’62 Semedo)-Bilaşco. Antrenor: Dan Petrescu
TIMIŞOARA: Pantilimon-Bonfim, Nibombe, Cisovsky, Art. Karamian-Alexa, Bourceanu-S. Stancu, Cl. Ionescu (’77 D. Goga), Arm. Karamian-Bucur (’90 Borbely). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Cartonaşe galbene: Apostol / Cisovsky, Arm. Karamian, Alexa, Cl. Ionescu
Cartonaş roşu: Alexa
Arbitri: A. Deaconu (Bucureşti), D. Iliescu (Craiova), A. Ghinguleac (Bucureşti)
Stadion: «Tineretului» 4500 de spectatori

Petrescu: «Nu meritam mai mult»
Antrenorul ialomiţenilor, Dan Petrescu, a precizat după remiza cu Timişoara că este mulţumit de rezultatul final al partidei, menţionînd că echipa sa nu merita să cîştige jocul cu bănăţenii. «Ştiam că Timişoara va veni să se răzbune după precedentele rezultate şi mai ales după ce a pierdut campionatul în faţa noastră. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, care a alergat non-stop. Sînt mulţumit de rezultat, iar în meciul acesta nu meritam mai mult» a explicat «Bursucul», care s-a declarat fericit după ce echipa sa a obţinut 7 puncte în primele 4 etape, după jocuri cu CFR Cluj, Rapid, Steaua şi Timişoara. Tehnicianul i-a criticat însă pe Pădureţu şi Apostol, executanţii fazelor fixe în tabăra ialomiţeană. «La loviturile libere am fost penibili. Să le fie ruşine celor care au executat fazele fixe. O zi întreagă la antrenamente vom bate numai lovituri» a tunat Petrescu. Pe de altă parte, revoltat de faptul că finanţatorul timişorenilor a atacat arbitrajul, «Bursucul» a replicat: «Este incredibil ce face Iancu. I-am bătut şi cu arbitri români şi cu arbitri străini. Trebuie luate măsuri împotriva lui, dar nu se vor lua».
MM: «Timişoara merita victoria»
Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a apreciat echipa timişoreană, precizînd că bănăţenii ar fi meritat să cîştige partida contra ialomiţenilor. «Timişoara merita victoria pentru că a jucat mai bine. Are patru jucători de Champions League, respectiv fraţii Karamian, Bourceanu şi Gigel Bucur, ce să mai zic de portarul Pantilimon. Cînd ai un asemenea adversar, trebuie să te mulţumeşti chiar şi cînd faci un 0-0 pe teren propriu» a declarat managerul clubului din Urziceni. Acesta i-a răspuns şi patronului timişorenilor, care îl atacase înaintea jocului pe finanţatorul grupării campioane, Dumitru Bucşaru: «Este regretabil că acest Marian Iancu continuă să lanseze acuzaţii extrem de grave, nimeni nu mai are curaj să ia atitudine împotriva lui. Să ne explice el cum este cu fotbalul, că doar se pricepe» a reacţionat MM. Înaintea jocului, patronul bănăţenilor declarase că Bucşaru este «Penescu 2» în fotbalul românesc, Iancu obligîndu-şi jucătorii să poarte banderole albe în meciul cu Unirea ca formă de protest împotriva delegării lui Alexandru Deaconu la partida de sîmbătă.
Apostol şi Maftei, la «Naţională»
Mijlocaşul Iulian Apostol şi fundaşul dreapta Vasile Maftei, convocaţi de selecţionerul Răzvan Lucescu pentru partida amicală din Ungaria, cîştigată de «Naţională» cu scorul de 1-0, au fost urmăriţi la meciul contra formaţiei timişorene de antrenorul secund al reprezentativei României, Ştefan Iovan. Cei doi au fost monitorizaţi în vederea partidelor pe care tricolorii le vor susţine la începutul lunii viitoare cu Franţa (5 septembrie), în deplasare şi cu Austria (9 septembrie), pe teren propriu. Maftei va fi mai mult ca sigur în primul 11 al României, după ce titularul postului de fundaş dreapta, Dănănae, s-a accidentat grav, în timp ce Apostol este unul dintre preferaţii lui Lucescu jr. în linia mediană. Oficial, convocările pentru cele două jocuri internaţionale contînd pentru preliminariile Campionatului Mondial din Africa de Sud vor fi anunţate duminică, 30 august.
Noul şef al CCA a fost la meci
Noul preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, a fost prezent la meciul dintre Unirea şi Timişoara, urmărind partida alături de Constantin Gheorghe «Suceavă», membru CCA, de la masa presei. Avram a analizat prestaţia brigăzii de arbitri conduse de Alexandru Deaconu, declarîndu-se mulţumit de modul în care «centralul» şi «tuşierii» s-au achitat de sarcini. Şeful CCA a fost informat imediat după ce asistentul Ghinguleac le-a anulat golul bănăţenilor, evitînd să se pronunţe pe moment asupra fazei respective şi aşteptînd să revadă faza la televizor. De reţinut că, în urmă cu cîţiva ani, actualul preşedinte al arbitrilor a fost prezent la Slobozia, conducînd lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Ialomiţa în care a fost aleasă conducerea AJF.
Semedo şi Munteanu, prezentaţi
Mijlocaşul Antonio Semedo şi fundaşul central Dănuţ Muneanu au fost prezentaţi oficial de campioana României la sfîrşitul săptămînii trecute. «Sînt foarte bucuros că am revenit la echipa la care m-am simţit cel mai bine. Apreciez şansa de a evolua pentru formaţia campioană şi vreau să pun umărul alături de colegi pentru realizarea obiectivelor» a declarat Munteanu, completat de Semedo: «Sper să fie mai bine la Unirea faţă de ce a fost la Steaua şi îmi doresc să continuăm proiectul acestei echipe. Unirea este o echipă mare, a cîştigat pe merit titlul şi sper să iasă campioană şi anul acesta». Altfel, antrenorul ialomiţenilor s-a arătat mulţumit de transferurile celor doi fotbalişti, «Bursucul» opinînd că «i-am dorit pe amîndoi foarte mult», în timp ce managerul general Mihai Stoica a spus că «Munteanu şi Semedo pot însemna foarte mult pentru echipă şi sînt convins că ne voir ajuta pentru că avem foarte multe meciuri grele».
Joi e tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor
Imediat după jocul de campionat cu Timişoara, pentru ialomiţeni au început emoţiile legate tragerea la sorţi pentru grupele Champions League. Evenimentul se va desfăşura joi, 27 august, începînd cu orele 20,00, la Monte Carlo. Unirea Urziceni a fost repartizată de UEFA în urna a 4-a valorică, avînd cel mai mic coeficient dintre echipele participante în Liga Campionilor sezonul acesta, una dintre grupele accesibile putînd fi alături de Bayern Munchen, Sporting Lisabona şi Glasgow Rangers, iar grupa de evitat ar fi cu Barcelona, Inter Milano şi Bordeaux. «Emoţii mai mari va avea MM Stoica pentru că va fi prezent la tragerea la sorţi. Sper să avem noroc. Sincer, eu mă gîndesc mai mult la meciul de vineri de la Galaţi decît la tragerea la sorţi» a declarat antrenorul alb-albaştrilor, Dan Petrescu.
Vineri, la Galaţi cu Oţelul
Echipa pregătită de Dan Petrescu, locul al 7-lea în ierarhie după runda a 4-a, cu 7 puncte, se va deplasa etapa viitoare la Galaţi pentru jocul cu Oţelul din localitate. Partida programată vineri, 28 august, care va conta pentru etapa a 5-a a Ligii I, va începe la orele 17,30 şi va deschide etapa din weekend-ul viitor. Meciul va fi transmis în direct de postul Digi Sport TV. «Mergem la victorie oriunde, nu numai la Galaţi. Important va fi să şi putem obţine toate cele trei puncte» a comentat antrenorul ialomiţenilor despre jocul împotriva echipei antrenate de Dorinel Munteanu. Unirea n-a obţinut decît o singură victorie pe terenul formaţiei moldovene în cele trei întîlniri de pînă acum, sezonul trecut, cînd a învins cu 2-0 prin reuşitele lui Varga şi Onofraş.

Niciun comentariu: